Fermierii români au ajuns să-și facă stocuri de sute de tone de motorină. De ce le este frică
De frică să nu rămână fără motorină în plină campanie de recoltat, fermierii români au ajuns să-și facă stocuri, după cum chiar ei recunosc. Nu de alta, dar la debutul campaniei, mulți s-au trezit că trebuie să aștepte câteva zile cel puțin până să le fie onorată comanda.
Între timp, toată lumea poate să vadă cum numeroase cisterne pline cu carburanți se îndreaptă către Ucraina, și o spun chiar agricultorii, care sunt convinși că acesta este și motivul pentru care ei sunt aprovizionați cu întârziere.
Situația ne-a fost semnalată recent de către Florentin Bercu, director executiv Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), care a recunoscut că au fost ceva probleme la debutul campaniei de păioase, dar că între timp situația s-a remediat.
Dacă cu recoltatul s-a rezolvat până la urmă, acum, fermierii se tem să nu aibă probleme la semănat, care va începe nu peste multă vreme. Și o spun chiar fermieri importanți din zone diferite ale țării, care își fac stocuri nu doar de carburanți, ci și de îngrășăminte.
”Eu consum cam 7-8 tone de motorină pe zi, astăzi (n.r -14 iulie) mi s-a adus motorina exact din Constanța, vă dați seama și prețul și toate celelalte. Totdeauna stau cu rezervoarele pline, am intrat în campanie cu 200 tone de motorină, dar nu este normal să facem așa ceva … am cumpărat două trenuri de îngrășăminte cu 4.640 lei pe tonă, numai redevența și îngrășămintele mă aduc la 5.000 lei la hectar, una erau cheltuielile de 4.000 lei pe hectar și alta 7.500 lei, acum, când te dezechilibrezi, greu te mai pui pe picior”, a declarat fermierul Dimitrie Muscă de la Arad, care administrează circa 7.500 hectare de teren agricol, la AgroTv.
Gheorghe Nițu de la Agrozootehnica Mihăilește spune și el că ‘’a umplut toate bazinele cu carburanți că o să ne trezim, când semeni că nu prea sunt carburanți și nu știu la cine ai putea să te plângi’’.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat și faptul că autoritățile au întârziat cu plata subvenției la motorină.