Fermierul Victor Chivu: „Fără ajutor, n-o să mai avem vaci”. “Am devenit importatori de lapte”- președintele ASAS
Zootehnia românească este în declin de multă vreme, iar creșterea vacilor se înscrie și ea pe acest trend. Prețurile mici la lapte oferite de procesatori fermierilor, mai ales în zona de sud a țării, dar și costurile tot mai mari de producție, fără un sprijin susținut din partea statului, i-au determinat pe mulți crescători să renunțe să mai țină animalele.
Numai în ultimele trei luni, de exemplu, au dispărut circa 50.000 de vaci cu lapte, spune președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), Valeriu Tabără, în condițiile în care pe total efectivele au coborât sub un milion de capete, față de 7-8 milioane de animale în anii de vârf.
‘’Am devenit importatori de lapte și în continuare se merge pe aceste produse care îmbracă elemente de falsitate. Ele sunt prezentate în magazine ca produse lactate și în realitate nu provin practic din lapte. În ultimele trei luni, au dispărut circa 50.000 de vaci cu lapte. Este groaznic, în competiția cu produsele aduse din afară, mai ales că și costurile sunt mari’’ , a declarat pentru Puterea Valeriu Tabără.
Din păcate, situația devine și mai grea în contextul actual, mai ales că și cerealele se scumpesc de la o zi la alta.
Ce preț ar vrea fermierii
Victor Chivu, un cunoscut crescător de vaci din județul Teleorman, spune că prețul pe care îl primesc acum crescătorii din zona sa este de-a dreptul descurajant și nu le permite să-și acopere costurile. Fără măsuri de susținere din partea autorităților, România riscă să-și reducă și mai mult efectivele, care oricum sunt în cădere liberă.
“Deocamdată, mai avem vaci, dar nu o să mai fie pentru mult timp, dacă fabricile de lapte le dau un preț derizoriu fermierilor. La mine în zonă strânge cineva lapte și oferă 1,2-1,3 lei/litru. În Ardeal, se dă cel mai mult 1,7-1,8 lei pe litru, până la 2 lei pe litrul de lapte la poarta fermei. Acolo oamenii sunt mai serioși. La noi, în sud, nu există o asociere unde să se strângă mai mult lapte, este un dealer care a monopolizat tot și le dă oamenilor ce preț vrea, iar ei acceptă pentru că nu au ce face. Un preț bun ar fi de la 1,8 lei în sus, mai ales acum cu criza aceasta, fără 2 lei pe litru va fi greu”, a declarat pentru Puterea Victor Chivu.
După ce a stat departe de sector o vreme din cauza unor probleme de sănătate, acum Victor Chivu își ajută băiatul care are circa 300 de vaci cu tineret cu tot. Recunoaște, însă, că dacă nu se schimbă ceva vizavi de modul în care autoritățile privesc sectorul, într-un an-doi va fi greu să se mai mențină pe piață.
Cum se descurcă membrii cooperatori
Pentru fermierii cere s-au înscris în cooperative, situația pare să fie cu totul alta. De exemplu, în cazul Cooperativei Agricole Unirea Gospodarilor Mihăileşti din județul Buzău, care numără circa 35 de crescători de vaci cu lapte din trei județe, laptele este achiziționat cu 2,5 lei pe litru și prețul urmează să crească la 3 lei/litru, începând cu luna iunie.
“Noi avem un standard la nivelul gospodariei pentru a avea un lapte de cea mai bună calitate. Atunci și procesatorul își permite să ofere un preț bun. În cazul nostru, vorbim de 2,5 lei/litru, dar începând cu luna iunie, vom avea 3 lei/litru. Avem același preț și vara și iarna, tocmai pentru a-i oferi producătorului posibilitatea să-și facă buget, un plan de dezvoltare cu ajutorul cooperativei, să aibă predictibilitate, pentru că majoritatea crescătorilor în sectorul zootehnic nu știu ce-i așteaptă începând cu luna mai, de exemplu”, a declarat pentru Puterea Dan Ivașcu, preşedintele Cooperativei Agricole Unirea Gospodarilor Mihăileşti din județul Buzău.