Festivalul de Film de la Veneţia | Filmul românesc „Imaculat”, două premii colaterale
Lungmetrajul românesc „Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectat în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia, a fost recompensat cu două premii – Authors under 40 Award pentru scenariu şi GdA Director Award.
„Imaculat” spune povestea Dariei care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri insuflată de prima ei dragoste. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare.
Din distribuţie fac parte Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel şi Cezar Grumăzescu.
Monica Stan, care a scris scenariul, are experienţă în psihologie şi a mai lucrat ca scenarist mulţi ani. „Imaculat” este o poveste personală şi debutul ei în regie. George Chiper-Lillemark este director de imagine şi regizor stabilit în Copenhaga. El a lucrat pentru filme ca „Touch Me Not” (2018), regizat de Adina Pintilie şi premiat cu Ursul de Aur la Berlinală, şi a co-regizat scurtmetrajul „The Sandpit #186” (2009) cu Adina Pintilie. Scurtmetrajul lui „The Palm Lines” (2009) a fost prezentat la festivalurile de la Locarno şi Rotterdam.
Giornate degli Autori a fost înfiinţat în 2004 ca secţiune independentă a Festivalului de Film de la Veneţia, după modelul Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, fiind susţinut de asociaţiile regizorilor şi autori italieni, ANAC şi 100autori.
Programul are obiectivul de a atrage atenţia asupra cinema-ului de calitate, fără restricţii, cu atenţie pe inovaţie, cercetare, originalitate şi independenţă.
Filmele selectate sunt proiectate în sălile oferite de Festivalul de la Veneţia.
Principalul premiu acordat în cadrul programului are valoarea de 20.000 de euro şi este împărţit între regizor şi distribuitorul internaţional, care va folosi banii pentru a promova filmul la nivel internaţional. Mai sunt acordate premiul publicului unui film din selecţia oficială şi premiul Label Europa Cinemas, pentru filme produse şi co-produse în Europa.
Toate producţiile care participă la Giornate degli Autori concurează pentru premii colaterale festivallui. Lungmetrajele de debut sunt eligibile pentru premiul „Luigi De Laurentiis”, în valoare de 100.000 de dolari.
Lista completă a câştigătorilor premiilor colaterale este disponibil pe site-ul festivalului.
Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia se va încheia sâmbătă seară cu o gală la care vor fi anunţaţi principalii câştigători.