Festivalul Rocanotherworld se mută online în perioada 20-24 decembrie
După cea de-a cincea ediție desfășurată între 24 – 28 iunie în zona de agrement Ciric din Iași, care a reunit 15 artiști alături de participanți în condiții de maximă siguranță, fiind primul festival post lockdown din România, echipa Rocanotherworld a plănuit o ediție de iarnă a festivalului, online, între 20 – 24 ianuarie.
Evenimentul, organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry, va pune la dispoziție publicului înregistrări ale concertelor trupelor de la ediția din vară, pentru a extinde experiența de festival și pentru cei care nu au putut fi prezenți.
De asemenea, Rocanotherworld Winter Edition va reprezenta un semn de solidaritate față de trupele ce au concertat la festival în această vară, și care în anii trecuți au performat pro bono pentru a fi alături de cauzele promovate de Rocanotherworld. Achiziționarea biletelor va contribui atât la susținerea lor, cât și a cauzei caritabile. Trupele vor fi anunțate în curând iar biletele vor putea fi disponibile pe iabilet.ro.
Respectând tradiția caritabilă și valorile festivalului, #becurious, #bedifferent, #beforothers, în vara anului 2020, echipa Rocanotherworld a ajuns în 4 sate din comuna Lungani din județul Iași. Cu ajutorul publicului, a voluntarilor și alături de principalul partener, Kaufland România, au fost sprijinite 500 de familii cu pachete cu produse alimentare de bază, de igienă și sanitare, de maximă necesitate în vremuri pandemice.
Festivalul va susține și la această ediție online familii din mediile defavorizate, care au nevoie de ajutor și vor ajunge din nou în comuna Lungani cu pachete cu alimente, produse extrem de necesare în lunile de iarnă, produse de curățenie și materiale sanitare obligatorii pe timp de pandemie.
Reprezentând un demers colectiv de a dărui, Rocanotherworld urmărește întotdeauna, prin acțiunile întreprinse, creșterea nivelului de conștientizare asupra problemelor din societate și caută soluții astfel încât să aibă un impact pozitiv asupra acestora, bazându-se pe implicarea comunității. Event FB: https://www.facebook.com/events/1179186182476803