Fiat a sărbătorit 125 de ani de existenţă
Fiat, unul dintre cele mai longevive branduri auto din lume, a sărbătorit joi 125 de ani de existenţă, prin evenimentul Smiling to the Future, găzduit de clădirea istorică Lingotto din Torino, într-un context destul de dificil pentru industria auto italiană.
Carlos Tavares, CEO al grupului auto Stellantis, din care face parte Fiat, a subliniat că, pentru al treilea an consecutiv, Fiat este brandul numărul unu al constructorului auto Stellantis în termeni de volum şi, de asemenea, este lider pe patru pieţe – Italia, Brazilia, Turcia şi Algeria.
Stellantis este un grup auto franco-italiano-american, înfiinţat în 2021 ca urmare a fuziunii între grupul francez PSA, producătorul automobilelor marca Peugeot şi Citroen, şi grupul americano-italian Fiat Chrysler.
Evenimentul de la Torino a avut în centrul atenţiei noul model global Grande Panda, care dă startul unei noi ere pentru brandul italian şi este primul model al noii generaţii de automobile Fiat. Ceremonia Smiling to the Future s-a încheiat cu o paradă impresionantă de modele Fiat, clasice şi contemporane, grupate pe categorii – modele iconice, maşini de oraş, compacte, maşini de familie şi vehicule comerciale uşoare.
Recent, constructorul auto Stellantis a anunţat că îşi va extinde gama de vehicule hibride accesibile, până la 36 de vehicule în Europa în 2026, în ideea de a veni în întâmpinarea cererii în creştere pentru acest tip de autovehicule, care constituie o alternativă la autoturismele cu motoare pe benzină şi la vehiculele electrice.