Fiica fostului dicator Fujimori ar fi câștigat alegerile din Peru
Candidata dreptei populiste, Keiko Fujimori, conduce în urma primelor rezultate parţiale oficiale ale alegerilor prezidenţiale din Peru, cu 52,9% din voturi, contra celor 47,09% în favoarea contracandidatului său, reprezentantul stângii radicale Pedro Castillo, a anunţat organismul electoral al acestei ţări, ONPE, informează France Presse, citat de Agerpres.
Aceste prime rezultate au fost anunţate după numărarea a 42% dintre buletinele de vot din cele 86.488 de secţii de votare, a precizat preşedintele ONP, Piero Corvetto.
În primul tur al alegerilor prezidenţiale, care a avut loc în aprilie, Pedro Castillo, un novice în politică, s-a clasat pe primul loc, spre surprinderea multora. Profesorul a ieşit din anonimat în 2017, cu ocazia unei greve de amploare a cadrelor didactice, când şi-a asumat poziţia de lider.
Scandalurile de mită
Keiko Fujimori, în vârstă de 45 de ani, a reuşit să scape de acuzaţiile de corupţie la adresa ei. Procuratura a cerut recent 30 de ani de închisoare pentru Keiko Fujimori în legătură cu o anchetă legată de scandalul Odebrecht, gigantul brazilian din domeniul construcţiei, care a recunoscut că a dat mită mai multor lideri politici din America Latină.
Anul trecut politica peruană a fost marcată de un conflict dur între guvern şi Congres. Mai întâi, parlamentarii l-au forţat pe fostul preşedinte Martin Vizcarra să renunţe la funcţie, apoi succesorul său Manuel Merino a abandonat după proteste violente.
În prezent, ţara sud-americană este condusă de preşedintele interimar Francisco Sagasti.
După o serie de scandaluri, încrederea cetăţenilor în clasa politică a fost profund zdruncinată: aproximativ jumătate dintre parlamentari sunt cercetaţi pentru diverse infracţiuni.
Keiko Fujimori este fiica fostului președinte Alberto Kenya Fujimori, care a stat la putere între 1990 și 2000. El a fugit în Japonia pentru a scăpa de acuzațiile de corupție. În 2008, acesta a fost acuzat și de crime împotriva umanității.
Anul trecut, politica peruană a fost marcată de un conflict dur între guvern și Congres. Mai întâi, parlamentarii l-au forțat pe fostul președinte Martin Vizcarra să renunțe la funcție, apoi succesorul său Manuel Merino a abandonat, după proteste violente.
In prezent, tara sud-americana este condusa de presedintele interimar Francisco Sagasti.
Dupa o serie de scandaluri, increderea cetatenilor in clasa politica a fost profund zdruncinata: aproximativ jumatate dintre parlamentari sunt cercetati pentru diverse infractiuni.