Fiica lui Anghel Iordănescu, sarcină cu perfuzii: „Aveam o icoană lângă mine și…”
Fiica lui Anghel Iordănescu nu a avut o sarcină ușoară, chiar a ajuns de mai multe ori la perfuzii, însă este optimistă că totul va fi bine până la urmă. Maria Iordănescu Măgureanu și tatăl copilului ei, Teodor Măgureanu, s-au căsătorit religios în mai 2022. Acum, așteaptă să devină părinți pentru prima oară.
Maria, sora lui Edi Iordănescu, selecționerului echipei nationale, și fiica celebrului antrenor, Anghel Iordănescu, a fost invitata lui Cristi Brancu în studioul emisiunii ”Exclusiv VIP” de la PRIMA TV și a povestit despre sarcină, momentul nașterii și a dezvăluit numele fetiței sale.
Maria a povestit ce i-a spus tatăl său legat de momentul în care va intra în sala de nașteri:
”Încerc să stau și pe acasă, dar e ultima sută de metri și trebuie să pregătesc pentru bebe. Am încercat să găsesc un legăn automat, să cumpăr hăinuțele, cădița de bebeluș. În dressing are pe umeraș puse haine doar alb, bej și roz. Nicio altă culoare. Tata se bucură foarte mult de sarcină și că am ajuns în punctul acesta.
Mi-a spus că trăiește să mă vadă pe mine mămică și poate să moară. M-am emoționat foarte tare! Mi-a spus că el o sa stea deoparte și doar să afle că am născut. «Nu pot să știu înainte, nu pot să știu că naști». Pe mama nu am văzut-o niciodată reacționând așa: a explodat de bucurie când a aflat că sunt însărcinată!”.
Maria Iordănescu naște natural
Maria Iordănescu i-a mărturisit lui Cristi Brancu ca va încerca să nască natural, povestindu-i și cum a fost perioada sarcinii și cât de mult a ajuta-o soțul ei:
”Încerc să nasc natural. Nu a fost simplu deloc. După ce se închideau camerele fugeam repede la spital, mai făceam o perfuzie, apoi mă întorceam la muncă. Aveam o icoană lângă mine și mă rugam să adorm mai repede, să nu mai simt momentele grele.
Soțul meu a fost alături de mine și m-a ajutat în fiecare moment. Pe început au fost grețurile, apoi dureri de spate, acum sunt ligamentele. Dar, acesta este sacrificiul pe care trebuie să îl facem noi, femeile, ca să ne întâlnim minunile. Dar apoi uităm ce a fost mai greu.”
Întrucât prezentatoarea Fosus Sport nu a luat mult în greutate, Cristi Brancu a fost curios să afle cum a reușit:
”Cred că am pus 8-9 kilograme, dintre care 2 sunt ale lui bebe. Pe prima parte a sarcinii am scăzut câteva kilograme, pentru că nu puteam să mănânc. Pe a doua parte am mâncat ce am simțit. Nu am prea putut să mănânc carne. Dulcele meu au fost fructele. Am mâncat foarte sănătos. Mai puțin în ultimele două săptămâni în care am dat iama în ciocolată. Nu am mâncat în viața mea atâta ciocolată”, a povestit Maria.
Ce nume a ales Maria Iordănescu pentru fiica ei
Numele fetiței nu a fost ales la întâmplare:
”Noi am ales numele Tea. Este o sfântă mucenică ce se serbează în Februarie. Tea aduce și cumva cu Teodor, numele soțului meu. Am zis că e așa, o legătură între ei. Simt că fetița mea va semăna cu el. Și sper să semene cu el: e liniștit, calm, calculat. Eu sunt mai vulcanică câteodată, să zicem așa. Am trăit cu 3 frați. Deci am o latură mai băiețoasă.”
Cum a reacționat Edi Iordănescu atunci când a aflat că va fi unchi
Edi Iordănescu nu a crezut că Maria este însărcinată și nici că va avea o nepoată și nu un nepot.
”Edi conducea când i-am dat vestea. L-am sunat cu video. Nici el, nici Andrei (celălalt frate) nu au crezut când au aflat că sunt însărcinată. Unul mi-a zis: «Dacă nu văd testul de sarcină, nu cred». Poate că nu au vrut să accepte că surioara lor a crescut și devine mamă.
Edi punea presiune să îi spun ce este. Și i-am zis : «Edi, nu știu! Doamna doctor mi-a pus într-un plic, pentru petrecrea de Gender Reveal.» Apoi mi-a zis că a vorbit el cu managerul de la spital și a aflat că e băiat. Dupa ce i-am spus că uite, am aflat, e fetiță, mi-a zis : «Lasă, că o să vezi tu, când se naște e băiat».”
Luna Mai, când are termen pentru naștere, va fi una plină de aniversări în familia Mariei Iordănescu. ”Pe 1 e soțul meu, tata e pe 4 și noi ne-am căsătorit pe 14 Mai”, a punctat ea.
Cristi Brancu a aflat de la Maria și cum este Edi Iordănescu îan aceste zile de dinaintea partidei cu Belarus: ”Edi e foarte concentrat. Așa e întotdeauna înainte de meciuri. E în cantonament, departe de familie, dar așa e Edi, în general. Așa e el când are un pas important de făcut. Se dedică 100%.”