10:34, 08.03.2025 • POLITICĂ
Fina lui Ponta, secretar de stat la MIPE
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/07/preoteana-.jpg)
Premierul Marcel Ciolacu a făcut ieri o mutare oarecum surprinzătoare la unul dintre cele mai importante ministere care va da naștere la multe interpretări.
Printr-o decizie a primului ministru Marcel Ciolacu, Teodora-Elena Preoteasa a fost numită în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Aceasta a fost din septembrie 2022 până ieri consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.
Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că Teodora Elena Preoteasa este nimeni alta decât fina fostului premier Victor Ponta iar pe vremea lui Cristian Ghinea a fost director în Ministerul Fondurilor Europene.