14:53, 29.11.2024 • Internațional
Finul și pupila lui Bădălău, cap de listă pentru Parlament
După ce a pierdut alegerile locale în județul Giurgiu, baronul PSD Niculae Bădălău a anunțat că se retrage de viața politică pentru că va merge ca vice președinte al Autorității de Audit de la Curtea de Conturi.
Însă, tot el face cărțile în PSD Giurgiu, fapt pentru care deja a stabilit cine va candida de la PSD Giurgiu pe locuri eligibile pentru Senat și Camera Deputaților.
Lista pentru Senat va fi deschisă de către protejata lui Bădălău, deputata Elena Dinu, iar primul pentru Camera Deputaților va fi finul lui Bădălău, Marian Mina-„Scheletu”, care a pierdut recent șefia Consiliului Județean Giurgiu. Așadar, finul și pupila lui Bădălău au mari șanse să ajungă în Parlament.