„Firicel“, din nou probleme cu legea. În ce dosar apare numele vedetei din „Las Ferbinți“
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/firicel.webp)
Celebrul Firicel din serialul „Las Fierbinți“ are probleme cu legea. Toma Cuzin, pe numele său real, a ajuns iarăși în fața autorităților după ce asociația care îi poartă numele nu s-a achitat de niște datorii. Vezi în articol pentru ce a mai fost acuzat actorul.
Firicel, din nou probleme cu legea
Asociația care poartă numele lui Toma Cuzin s-a ales cu încă un proces pentru datorii neachitate, obiectul fiind „cerere valoare redusă“. Suma nu depășește 10.000 de lei. Dosarul a fost deschis la final de 2024, primul termen nefiind încă stabilit.
Organizația lui Firicel a fost dată în judecată de către o companie din Gorj, care deține un complex turistic. Suma de bani datorată are legătură cu festivalul de artă organizat de fundația lui Toma Cuzin, „Film în Sat“, relatează Spynews.ro.
Vezi și: Celentano și Firicel în război judiciar cu CREDIDAM
Client fidel instanțelor
Un alt proces în care mai este implicat actorul a fost deschis chiar de către el, împotriva Poliției Rutiere Teleorman. Acesta susține că a fost amendat ilegal, dar judecătorii nu i-au dat dreptate, respingându-i cererea. Totuși, Firicel a atacat hotărârea, conform Cancan.
Cuzin Toma, premiat pentru „Cel mai bun actor secundar“
Personalități din lumea teatrului și a cinematografiei și-au făcut apariția la Gala Premiilor GOPO 2024, printre care și Firicel. Acesta a venit împreună cu soția sa, Cristina, dar și însoțit de copiii săi.
Soția actorului este artist plastic și au împreună o fată și un băiat. În 2015, cei doi soți au jucat, alături de fiul lor, Nicodim, în pelicula „Comoara”, regizată de Corneliu Porumboiu. Fiica lui Toma Cuzin a jucat alături de actori celebri precum Armand Assante și Răzvan Vasilescu. La doar 6 ani, adolescenta din prezent a debutat în filmul de groază „Vânătorul de spirite” (2017), în regia lui Dragoș Buliga.
Toma Cuzin a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul lui Chiru din „Libertate”.