Firma care produce Colt arma legendă din Vestul Sălbatic american a fost preluată de cehii de la CZG
Producătorul de arme din Cehia „Ceska Zbrojovka Group” (CZG) a preluat definitiv fabrica americană de arme Colt, a anunțat într-un comunicat de presă, grupul CZG, relatează Rador.
Ceské Zbrojovka Group a achiziţionat 100% din acţiunile companiei americane Colt’s Manufacturing Company şi ale companiei canadiene Colt Holding, contra sumei de 220 milioane de dolari şi prin cedarea a 1,1 milioane de acţuni ale CZG. Compania cehă a primit, acum câteva luni, aprobarea autorităţilor americane, canadiene şi cehe pentru derularea acestei tranzacţii.
„Prin această achiziţie a fost realizată o alianţă strategică între noi, care ne creează o serie de noi şi importante oportunităţi”, a declarat preşedintele CZG, Lubomír Kovarík.
Prin această tranzacţie, CZG a intrat în posesia unor noi capacităţi de producţie şi comenzi din SUA şi Canada. Forţele armate ale ambelor ţări utilizează de mai multă vreme pistoalele marca Colt.
„Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să ne unim forţele, iar aceasta ne deschide calea spre extindere”, a susținut și Dennis Veilleux preşedintele director general al Colt’s Manufacturing Company.
Colt a devenit cunoscut pretutindeni în lume prin revolverul dezvoltat în secolul XIX de Samuel Colt. Compania, care are un trecut de 175 de ani, este furnizor oficial al armatelor SUA şi Canadei.
Grupul CZG, care a luat fiinţă în urma privatizării fostei uzine de stat producătoare de armament din oraşul Uhersky Brod, este una din cele mai mari companii de armament din Europa. Anul trecut, grupul CZG a avut vânzări în valoare de circa 270 milioane euro şi a vândut peste 467.000 de arme de mână. După preluarea companiei americane, numărul angajaţilor CZG din Cehia, SUA, Germania şi Canada a depăşit 2.000.