Firmele românești vor primi bani de la stat să participe și la târguri virtuale
Firmele private românești vor putea primi mai departe fonduri nerambursabile de la stat să plece în străinătate la târguri și expoziții, dar vor putea să participe și la evenimente online, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Prin Programul de internaționalizare, statul spune că își propune „creşterea nivelului de reprezentare a operatorilor economici români pe pieţele internaţionale” și identificarea „soluţiilor care să permită maxima sustenabilitate a exporturilor pe toate palierele şi de a valorifica perspectivele de dezvoltare în contextul noilor provocări şi al creşterii deficitului balanţei comerciale a României.
Programul de internaționalizare se prelungește până la finalul anului 2023, conform proiectului de OUG al Ministerului Economiei.
„Prin Program se finanţează, prin alocaţie financiară nerambursabilă, atât participări ale operatorilor economici români la târguri şi expoziţii cu caracter internaţional, în ţară şi străinătate, inclusiv la cele organizate în format virtual, organizate în statele membre ale Uniunii Europene şi în ţările terţe, cu stand de prezentare a produselor/serviciilor, cât şi la misiuni economice în străinătate” – se arată în proiect.
Guvernul urmează să aprobe ordonața, iar apoi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare, ministrul economiei, va da un ordin cu normele metodologice de aplicare, care vor cuprinde: condiţiile de eligibilitate, criteriile de evaluare şi punctajele aferente, modalitatea de accesare, alocaţia financiară forfetară, normele de implementare a schemei de ajutor de minimis.
Anul acesta, din cauza pandemiei coronavirus COVID-19, firmele românești n-au mai putut participa la o serie întreagă de târguri și expoziții externe. Multe evenimente s-au anulat sau au trecut în format exclusiv online. În alte cazuri, zbourile au fost oprite și nu s-au mai putut efectua deplasările.
În 2019, în Programul de internaționalizare s-au acordat fonduri nerambursabile de până la 25.000 de lei fiecare unor firme din următoarele domenii printer care pentru tehnologia informaţiei, sector alimentar, fabricarea mobile, cercetare, inovare ştiințifică și medicală.
Bugetul total al programului a fost de 10 milioane de lei.
De asemenea, Google România și Consiliul Național al IMM-urilor au lansat anul acesta programul Pașaport de Export, de sprijinire a firmelor mici și mijlocii românești să iasă pe piețele externe.