Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru București, Brașov, Oradea și Buzău
Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală ale oraşelor Bucureşti, Braşov, Oradea şi Buzău la ”BBB minus”, perspectivele asociate fiind negative, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Decizia vine după ce, luna trecută, Fitch a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria investment-grade (recomandat pentru investiţii).
Fitch evaluează profilul individual de creditare (SCP) al capitalei României la „bbb plus”, în timp ce perspectiva negativă o reflectă pe cea a României (rating „BBB minus” / perspectivă negativă).
Bucureştiul este expus la riscul de refinanţare, există trei emisiuni de obligaţiuni (de 555 milioane de lei fiecare), care vor avea scadenţa în 2022, 2025, 2028 şi un împrumut de 555 milioane de lei cu scadenţa în 2023. Împrumutul a fost acordat în aprilie 2020 de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru a refinanţa datoria ajunsă la scadenţă.
Ratingul Bucureştiului este limitat de ratingul suveran al României. În opinia agenţiei de evaluare financiară, profilul individual de creditare (SCP) al capitalei României „bbb plus” reflectă o combinaţie între nivelul mediu redus al profilului de risc şi o evaluare a sustenabilităţii datoriei la „aa”.
Brașov, Oradea și Buzău
În privinţa Braşovului, confirmarea ratingurilor reflectă opinia Fitch că performanţa operaţională şi nivelul datoriei vor rămâne în linie cu a altor oraşe care beneficiază de un calificativ ”BBB minus” pe termen mediu. Fitch evaluează profilul individual de creditare (SCP) al Braşovului la „bbb plus”, reflectând o combinaţie între nivelul mediu redus al profilului de risc şi o evaluare a sustenabilităţii datoriei la „aa”, în timp ce perspectiva negativă o reflectă pe cea a României, ratingurile oraşului fiind limitate de cele ale României.
Situat în centrul României, Braşovul este reşedinţa şi cel mai mare oraş din judeţul Braşov, şi avea 289.502 locuitori la 1 ianuarie 2020, fiind al şaptelea mare oraş din România.
În cazul municipiului Oradea, confirmarea ratingurilor reflectă aşteptările Fitch că performanţa oraşului în 2021 va rămâne robustă şi rezilientă la scăderea activităţii economice cauzată de pandemie. Fitch evaluează profilul individual de creditare (SCP) al municipiului la „bbb plus”, în timp ce perspectiva negativă o reflectă pe cea a României, ratingurile oraşului fiind limitate de cele ale României.
În cazul municipiului Buzău, confirmarea ratingurilor reflectă opinia Fitch că performanţa operaţională şi nivelul datoriei vor rămâne în linie cu a altor oraşe care beneficiază de un calificativ ”BBB minus” pe termen mediu, în pofida unei aşteptate scăderi a activităţii economice provocate de pandemie. Fitch evaluează profilul individual de creditare (SCP) al municipiului la „bbb minus”, în timp ce perspectiva negativă o reflectă pe cea a României, ratingurile oraşului fiind limitate de cele ale României.