Floarea-de-colț, „regina muntelui”, este sărbătorită în România la 5 martie

Pe 5 martie este celebrată în România floarea-de-colț (Leontopodium alpinum Cass.). Delicata plantă este declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1933, în rezervații naturale, transmite Agerpres.

Poate fi întâlnită în Munții Maramureșului, Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, masivele Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. Botanistul român Alexandru Borza a făcut, pentru prima oară în 1911, un studiu amănunțit al florii-de-colț. De altfel, el este cel căruia i se datorează declararea acesteia monument al naturii.

Trăsăturile și aspectul unic al florii i-au adus multe nume, precum:

• Wollblume (floarea de lână). Denumirea a fost dată de naturalistul elvețian Konrad Gessner în secolul al XVI-lea;

• Klein Löwenfuss (piciorul de leu mic);

• étoile du glacier (steaua ghețarului);

• étoile d’argent (steaua de argint);

• immortelle des Alpes (floarea veșnică a Alpilor).

Conform Dicționarului de sinonime, pentru floarea-de-colț există și următoarele denumiri în limba română:

• albumeală;

• albumiță;

• floare de colț;

• edelvais;

• steluță;

• floarea-doamnei.

Este o floare de munte aparținând familiei Asteraceae, din care fac parte margaretele și floarea-soarelui.

O floare delicată, cu petale albe acoperite de perișori mici, catifelați, argintii. Aceste caracteristici îi conferă o notă aparte de gingășie și frumusețe.

Floarea-de-colț iubește înălțimile

Este o plantă deosebit de rară și crește în munți calcaroși, pe pajiștile de pe versanți abrupți și însoriți. O găsim în zonele stâncoase aflate la o altitudine situată între 1.800 și 3.000 de metri. Informația provine din Enciclopedia de etnobotanică românească de Valer Butură (Editura Științifică și Enciclopedică, 1979).

Floarea reginei este însă originară din stepele Asiei. În prezent o găsim în zone muntoase din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei. Este o prezență familiară și în Asia Centrală și de Est, și în Himalaya.

Este o specie de plante erbacee, perenă, care, la fel ca rudele ei, este considerată o floare. În fapt, este o inflorescență, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase (50 – 500 de flori mici). Arată foarte înghesuite, grupate în două până la 12 capete de flori galbene (capitula). Inflorescența este înconjurată de cinci până la 15 frunze albe catifelate (bractee), aranjate în formă de stea.

Întreaga plantă și frunzele din jurul inflorescenței sunt acoperite de peri lânoși albi, care au rolul de a o proteja împotriva frigului, uscăciunii și radiației ultraviolete.

În România planta ajunge până la înălțimea de maximum 20 cm, dar ea poate crește până la 50-80 cm. Are în pământ un rizom cilindric, acoperit cu resturi de frunze negre-brune. Informație din volumul Flora mică ilustrată a României (autori I. Prodan, Al. Buia, București, 1966). La suprafața pământului formează o rozetă de frunze, din mijlocul cărora se ridică tulpina. Aceasta poartă o inflorescență numită Calatidiu, de forma unui disc, în care sunt grupate florile.

Înflorește vara, în iulie-august.

Planta este protejată în Austria, Germania, Italia și Liechtenstein, conform springer.com.

Floarea-de-colț, simbol al dragostei

Este considerată un simbol al dragostei, iar bărbații își demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munților. Culegeau o floare-de-colț și o dăruiau fetei dragi. Considerată și floare a zânelor, reprezintă un simbol al purității, curățeniei, tinereții. În medicina populară a fost folosită ca remediu antiinflamator.

Legenda românească a florii de colț este asociată cu momentul nașterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem și-a considerat încheiată misiunea și a dorit să coboare pe pământ. Căutând un loc de odihnă, l-a găsit în Bucegi. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluțe care au dat naștere florii albe ca lâna, floarea de colț, conform site-ului https://infolife.ro/.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc. Originile s-ar afla într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria. O altă legendă o plasează în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii. Aceasta ar fi fost scăpată după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci de spiriduși. Din lacrima crăiesei s-a născut o steluță argintie, prima floare-de-colț.

Floarea-de-colț este atât de apreciată în Elveția, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele organizații de stat. De exemplu, în armata elvețiană, insignele pentru cele mai înalte grade reprezintă forma florii-de-colț, conform www.houseofswitzerland.org. Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane și române.

Pe vremea lui Ceauşescu, cei care o culegeau făceau închisoare. În prezent, în pofida amenzilor uriaşe, de până la 3.000 de lei pentru o singură plantă, floarea-de-colț continuă să fie „vânată“.

Conform realitatea.net, floarea-de-colț dispare cu o repeziciune uimitoare din anumite zone.