Flori pentru Monumentul „Pantofii de pe Dunăre”
Pentru că, pe 27 ianuarie se sărbătorește Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, la Budapesta, în această perioadă din an, este luată cu asalt zona de pe malul Dunării, unde există o compoziție sculpturală de excepție. Se numește Monumentul „Pantofii de pe malul Dunării” și a fost inaugurată pe 16 aprilie 2005.
Atunci, pe malul fluviului, au fost instalate 60 de perechi de pantofi, cizme, sandale și pantofi pentru copii, din metal și piatră. Toate modele din anii 40. Sculptorul Gyula Power a realizat sculpturile la ideea regizorului Janos Jan Togay, cu care era prieten.
Monumentul este ridicat în cinstea miilor de evrei care au fost executați în capitala Ungariei. Aceștia au fost aduși de către naziști pe malul Dunării, descălțați de orice aveau în picioare și legați, când cu frânghii, când cu șireturile de la încălțări.
Totul era diabolic, pentru că, spre a face economii de gloanțe, naziștii trăgeau într-o persoană și cădeau în Dunăre mai multe. Atrocitățile au fost comise de milițiile locale ale Partidul Crucilor cu Săgeți.
Acum, având în vedere că se apropie Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, Monumentul „Pantofii de pe malul Dunării” își așteaptă, chiar dacă sunt mai vitrege condițiile de călătorie, oaspeții.
Oameni veniți din Budapesta, dar și din alte locuri din Ungaria și din lume, care vin să depună flori în pantofii de piatră și de metal. Rezoluţia 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU a decis marcarea Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului pe 27 ianuarie. Ea încurajează statele să comemoreze victimele Holocaustului şi să dezvolte programe educaţionale în materie de Holocaust.
De asemenea, documentul respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului.