07:28, 11.09.2024 • ESENȚIAL
Florin Cîțu, avertisment pentru românii care se mai află în Afganistan
Premierul Florin Cîțu a făcut un apel la românii care se află în Afganistan să contacteze Ambasada României din Pakistan. Până acum, un avion militar a fost trimis deja pentru evacuarea a 27 de români aflați pe aeroportul din Kabul.
„În acest moment sunt 27 de cetățeni români pe aeroportul internațional din Kabul și urmează să fie evacuați cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române care a plecat spre Afganistan. Se fac de asemenea demersuri pentru recuperarea altor conaționali aflați la o fostă bază militară americană”, a spus Florin Cîțu într-o declarație de presă.
„Aș vrea să reiterez un mesaj foarte important pentru toți cetățenii români care se mai află în Afganistan și nu au contactat încă misiunea diplomatică a României din Pakistan: să se adreseze urgent Ambasadei României la Islamabad și să comunice coordonatele proprii pentru a putea fi contactați în caz de necesitate”, a adăugat el.