Florin Cîţu: Salariul minim pe economie trebuie să crească
Premierul Florin Cîţu afirmă, marţi, după şedinţa Consiliului Tripartit, că salariul minim trebuie să crească şi că este nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă. Cîţu anunţă că, până la finalul lunii octombrie, va exista o formulă clară de calcul.
”Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia şedinţei de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanţii Consiliului Tripartit. Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor susţin această măsură şi, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim”, a scris, marţi, pe Facebook, premierul Florin Cîţu.
Acesta apreciază că ”avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă, astfel încât oamenii să ştie exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an”.
”Predictibilitatea e cheia”, a transmis premierul.
Reprezentanţii Cartel Alfa au transmis că ”o creştere robustă a salariului minim anul acesta şi susţinută în următorii ani este nu doar necesară, dar şi pe deplin justificată”.