Florin Iordache a fost scos de Paul Stănescu de pe lista PSD pentru Parlament
Organizația PSD Olt condusă în scripte de președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, dar, în realitate, de baronul Paul Stănescu, a stabilit cam cine vor fi candidații pentru fotoliul de deputat și senator.
Potrivit informațiiilor noastre, PSD Olt se bazează pe patru posturi de deputat şi două de senator, iar numele celor care se vor afla pe aceste locuri eligibile sunt următoarele: Camera Deputaţilor – Marius Iancu, Cătălin Grecu, Florin Barbu şi Adrian Chesnoiu; Senat – Paul Stănescu, Siminica Mirea.
Suprinzător, nu se mai regăsesc printre propuneri nici Alexandru Stănescu, deputat la acest moment, fratele lui Paul Stănescu, dar nici Florin Iordache, despre care preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a spus că nu ştie de unde este.
Declarația acestuia a venit în contextul în care Oprescu a subliniat că propunerile care vor fi supuse aprobării membrilor organizației PSD Olt și vizează candidaţi care să reprezinte interesele celor din Olt. „Domnul Florin Iordache nu ştiu de unde este, n-am reuşit să-mi dau seama”, a spus Oprescu.