Florin Niță, cel mai bun jucător român al anului. Cine a fost desemnat antenorul român al anului
Florin Niţă a fost desemnat cel mai bun jucător român al anului, în cadrul Galei Fotbalului Românesc 2021, organizată online de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor.
Portarul legitimat la echipa Sparta Praga a câştigat duelul cu atacantul Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad/FCSB) şi mijlocaşul Nicolae Stanciu (Slavia Praga), la cea de-a 22-a ediţie a galei.
De asemenea, Niţă a obţinut şi trofeul de cel mai bun portar, pentru care au mai candidat Mihai Aioani (Chindia Târgovişte/FC Farul Constanţa) şi Silviu Lung jr (Kayserispor).
”Traversez cel mai bun moment din cariera mea. Îmi doresc pentru anul ce vine să fiu sănătos şi să-mi depăşesc realizările din acest an. Sunt foarte fericit pentru obţinerea acestor importante trofee din cariera mea de sportiv. Mulţumesc colegilor de la echipa naţională şi de la cea de club, pentru că împreună cu ei am reuşit să obţin aceste performanţe’‘, a declarat Florin Niţă.
Titlul de cel mai bun antrenor i-a revenit lui Edward Iordănescu, tehnician care a cucerit titlul de campion al României în sezonul 2020-2021 cu CFR Cluj, iar în această toamnă a activat la FCSB o perioadă. Au mai fost nominalizaţi Marius Şumudică (CFR Cluj/Malatyaspor) şi Ilie Poenaru (Academica Clinceni/Gaz Metan Mediaş).
”Primesc cu onoare şi cu entuziasm această distincţie! Mă flatează această titulatură. Mulţumirile sunt îndreptate distinşilor jurnalişti care au urmărit parcursul meu, pasiunea mea şi munca depusă. Rezultatele muncii mele s-au reflectat pe teren, prin prestaţiile jucătorilor. Acest premiu mă bucură şi reprezintă pentru mine recunoştinţa celor zece ani dedicaţi, eforturilor făcute pentru această meserie frumoasă. Cu siguranţă, titlul va sta la baza unui puternic stimulent de a demonstra în viitor că în România se poate produce fotbal de calitate, se poate face performanţă! Iar pe mine mă va ajuta să încerc, zi de zi, să muncesc să fiu mai bun şi să demonstrez mai mult decât am făcut deja‘‘, a transmis Edward Iordănescu.
Vlad Chiricheş (Sassuolo) a fost ales cel mai bun fundaş, câştigând duelul cu Andrei Burcă (CFR Cluj) şi Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena, Crotone). Nicolae Stanciu (Slavia Praga) a fost votat cel mai bun mijlocaş al anului, fiind preferat lui Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, Galatasaray) şi lui Răzvan Marin (Cagliari).
”Sunt onorat să primesc acest premiu. A fost un an aproape perfect pentru mine. Singura dezamăgire este legată de faptul că nu am reuşit să ajungem cu echipa naţională la barajul pentru Mondial. În rest, atât cu echipa, cât şi individual, totul a fost senzaţional. Am reuşit să jucăm sferturi de Europa League cu Arsenal, după ce am eliminat echipe ca Leicester şi Rangers, am câştigat campionatul şi cupa. Am avut parte şi de premii individuale în Cehia, iar acum ne-am calificat în primăvara europeană Conference League”, a mărturisit Nicolae Stanciu.
Titlul ce cel mai bun atacant i-a fost acordat lui Claudiu Keşeru, campion al Bulgariei cu Ludogoreţ Razgrad în sezonul trecut, legitimate în prezent la FCSB. Dennis Man (FCSB, Parma) şi Andrei Ivan (CSU Craiova) au mai fost nominalizaţi la această categorie.
”Mulţumesc tuturor celor care m-au votat. Apreciez acest trofeu, cu atât mai mult, pentru că acum câteva zile am împlinit 35 de ani. Asta demonstrează că încă mai sunt motivat, încă mai pot şi îmi doresc să fac asta câţiva ani”, a spus Keşeru.â
Cel mai bun ”stranier” a fost desemnat fundaşul brazilian Paulo Vinicius (FCSB), care s-a impus în faţa atacantului francez Billel Omrani (CFR Cluj) şi a portarului italian Mirko Pigliacelli (Universitatea Craiova).
‘‘Mulţumesc celor care m-au votat. Sunt foarte fericit. Mulţumesc pentru tot‘‘,a spus Paulo Vinicius.
Cel mai bun tânăr jucător a fost ales Claudiu Petrila, care în vară a revenit la campioana CFR Cluj, după un împrumut la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Ceilalţi nominalizaţi au fost Octavian Popescu (FCSB) şi Ştefan Baiaram (CSU Craiova).
”Nu aş fi reuşit să obţin acest premiu fără ajutorul colegilor, dar şi al antrenorilor. Acest premiu mă obligă să muncesc şi mai mult în 2022′‘, a afirmat Claudiu Petrila.
Ovidiu Haţegan a fost ales cel mai bun arbitru, în duelul cu Istvan Kovacs şi Horaţiu Feşnic.
Laszlo Dioszegi, finanţatorul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a primit titlul de cel mai bun conducător de club, la care au mai candidat Sorin Cârţu (Universitatea Craiova) şi Valeriu Iftime (FC Botoşani).
”Este o deosebită onoare pentru mine şi totodată pentru clubul pe care-l conduc să fiu ales pentru a doua oară cel mai bun preşedinte de club din România. În acest an, fotbalul covăsnean a împlinit 100 de ani de existenţă, iar echipa noastră şi-a câştigat dreptul de a juca, în premieră, în cupele europene. Tot anul acesta am reuşit să finalizăm noul stadion, unde vom putea organiza meciuri de nivel european. Dedic această onorantă distincţie soţiei mele, care mă susţine continuu, colegilor şi colaboratorilor mei, tuturor suporterilor şi susţinătorilor echipei’‘, a declarat Laszlo Dioszegi.