Florin Roman: USR, partidul 3 grame de Canabis
În cadrul ședinței plenului reunit al Parlamentului, unde se dezbat proiectul bugetului de stat pentru anul 2024, deputatul PNL Florin Roman a lansat acuzații dure la adresa Uniunii Salvați România (USR), numindu-i „Partidul Trei Grame de Canabis”. El susține că USR are ca unic proiect de țară legalizarea consumului de canabis în cantitate de trei grame.
„Le cer scuze românilor pentru comportamentul celor de la USR, partidul care a propus trei grame de canabis și poate că unii dintre ei și-au pus proiectul în aplicare, pentru că, altfel, mi-e greu să înțeleg cum niște oameni civilizați se pot manifesta în asemenea hal,”, a declarat Roman.
Florin Roman a subliniat că PNL va vota proiectul actual de buget, respectând cerințele partidului, și a adăugat că USR este responsabil pentru creșterea taxelor și impozitelor. El a afirmat că USR a introdus în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) propuneri care conduc la creșterea taxelor și eliminarea unor excepții, afectând astfel constructorii și agricultorii.
„Ăsta este USR și din acest motiv ei au un singur proiect de țară – ‘trei grame de canabis’ pentru noi și pentru copiii noștri,” a continuat Roman.
Deputatul liberal a insistat că bugetul pentru 2024 se concentrează pe investiții, reprezentând peste 7,2% din PIB pentru acest scop. El a subliniat și programul PNL „Anghel Saligny” ca o componentă esențială pentru dezvoltarea durabilă a României.
Florin Roman a încheiat cu o serie de acuzații la adresa USR, sugerând că aceștia nu susțin creșterea pensiilor și nu iubesc pensionarii României. El a îndemnat românii să se ferească de USR și de promisiunile lor de „trei grame de canabis”, sugerând că aceasta ar putea aduce probleme grave în societatea românească.