Florin Spătaru: Am adoptat un proiect de Hotărâre prin care îndeplinim un jalon din PNRR
Guvernul a adoptat miercuri un proiect de Hotărâre prin care se îndeplineşte un jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) privind acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile pentru proiectele ce sunt finanţate din componenta nouă, suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul semiconductorilor, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru.
„În cadrul şedinţei de Guvern am adoptat un proiect de Hotărâre prin care îndeplinim un jalon din Planul Naţional de Rezilienţă, proiectul de hotărâre privind acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile pentru proiectele ce sunt finanţate din componenta nouă, suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare, inovare în domeniul semiconductorilor. Proiectul vine să îndeplinească această cerinţă inclusă în Planul Naţional de Rezilienţă şi să vină, suplimentar, cu clarificări în ceea ce priveşte modalitatea de finanţare: cine va administra schema de ajutor de stat, cine este ministerul care coordonează implementarea acestui proiect”, a menţionat Florin Spătaru, la finalul şedinţei de Guvern.
El a subliniat că, România, în Programul de interes comun european, a finalizat procedura de selecţie a beneficiarilor eligibili direcţi şi beneficiarilor eligibili indirecţi în acest program.
„Am transmis la începutul lunii martie către Comisia Europeană lista beneficiarilor eligibili. În acest moment putem să spunem că avem 6 beneficiari direcţi şi 37 de beneficiari indirecţi. Nu s-a finalizat încă procedura de selecţie a lor la nivelul Comisiei Europene. Ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple în luna septembrie, urmând ca imediat după aceea să putem să demarăm procedura de finanţare a acestor proiecte”, a susţinut şeful de la Economie.
Potrivit acestuia, bugetul alocat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de 500 de milioane de euro.
„Prin acest proiect de Hotărâre de Guvern este menţionat mecanismul prin care se vor reduce cotele de finanţare pentru aceste proiecte atunci când bugetul va depăşi cele 500 de milioane sau, în situaţia în care vom avea subfinanţări, când proiectele eligibile vor fi sub această limită de 500 de milioane. Am menţionat în Hotărârea de Guvern care sunt unităţile beneficiare şi cum vor fi ele selectate ulterior. Obiectivul, în situaţia subfinanţării, va fi de a sprijini universităţile şi institutele de cercetare pentru crearea de centre de inovare în domeniul microelectronicii”, a adăugat Spătaru.