Florn Cîțu, despre candidatura sa pentru funcția de conducere a PNL: Nu o să fac compromisuri niciodată
Premierul Florin Cîțu a vorbit în această seară despre viitorul PNL-ului, în condițiile în care sâmbătă, liberalul și-a anunțat candidatura pentru a prelua șefia formațiunii.
„Conducerea de până acum a fost europeană. România a ieșit cu fruntea sus tocmai pentru că a aplicat principii liberale. Dar cred că trebuie să forțăm! PNL conduce această coaliție de guvernare, dar cred că poate mai mult: are resurse și oameni care nu mai vor să facă compromisuri. Evident că au fost și momente dificile. Eu nu voi face compromisuri niciodată! PNL să poată implementa măsurile, iar pentru acest lucru trebuie să fim la guvernare cel puțin 8 ani de zile. Eu pot să aranjez și să pregătim terenul, dar avem nevoie de un partid puternic. În fiecare funcție să fie oameni de valoare.
Nu am discutat cu domnul Emil Boc despre o posibilă candidatură a sa în fruntea PNL. Oamenii pe care i-am adus lângă mine au demonstrat unde conduc Din punctul meu de vedere această competiție e deja tranșată. Nu mai trebuie să demonstrez că această guvernare este de succes. Este o competiție în care PNL o să iasă mai puternic.
Eu zic că se poate mai bine. Faptul că vreau această responsabilitate arată că lucrurile ar putea să meargă mai bine. Eu zic că sunt omul care poate duce partidul în următoarea etapă”, a spus Florin Cîțu, la Digi24