18:45 • ACTUALITATE
Flotă comună România, Turcia, Bulgaria în Marea Neagră?
Dacă Bulgaria, Turcia și România și-ar uni forțele navale, într-o flotă comună NATO, Rusia nu și-ar mai face de cap prin Marea Neagră, așa cum se întâmplă acum. Această idee, respinsă în 2016, se vehiculează din nou în cadrul NATO.
În 2016, ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia și la creșterea Flotei Ruse de la Marea Neagră, președintele Klaus Iohannis a venit cu ideea unei flote comune la Marea Neagră, asigurată de țările amintite, sub pavilion NATO. Bulgaria și Turcia, însă, n-au fost de acord. Prim-ministrul bulgar de atunci, Boiko Borisov, a spus că vrea să vadă în Marea Neagră veliere, nu nave de război.
În contextul războiului din Ucraina, în încercarea de a opri Rusia, crearea unei flote comune a celor trei țări din NATO a revenit în actualitate. Într-un raport către Comitetul de securitate al Adunării Parlamentare a NATO, lordul Mark Lancaster, membru al Parlamentului britanic, citat de presa bulgară, susține că Turcia ar putea juca un rol principal în această flotă, evitând, astfel, restricțiile Convenției de la Montreux. Conform acestei convenții, semnată în 1936, navele militare ale țărilor care nu sunt riverane Mării Negre nu pot rămâne în apele ei mai mult de 21 de zile.