FMI analizează un posibil model de lucru de acasă
Într-un moment în care Fondul Monetar Internaţional face planuri pentru revenirea personalului la cartierul său general din Washington, instituţia financiară internaţională analizează o strategie care ar permite angajaţilor să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână.
O idee care ar putea diminua necesarul de spaţii de birouri al FMI, potrivit Bloomberg. Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, angajaţilor FMI, care au lucrat de acasă începând de anul trecut din cauza Covid-19, li se va permite să continue să facă acest lucru, în cadrul unui program pilot ar urma să demareze în luna septembrie, chiar dacă măsurile de urgenţă sanitară urmează să fie relaxate în Washington.
Majoritatea angajaţilor care vor alege să lucreze de acasă ar urma să poată face acest lucru două sau trei zile pe săptămână, în cadrul unui plan discutat luna trecută de boardul executiv al FMI, susţin sursele consultate de Bloomberg. Peste 90% dintre cei aproximativ 2.700 de angajaţi ai FMI locuiesc în Washington.
Instituţia nu a luat încă o decizie
Chiar dacă FMI intenţionează să păstreze în viitorul apropiat cele două clădiri care formează cartierul său general din Washington, la reuniunea boardului executiv de luna trecută a fost discutată şi problema dacă Fondul are nevoie de un spaţiu de birouri mai mic, şi dacă, eventual, ar putea să vândă o clădire de 12 etaje cunoscută sub denumirea de HQ2. Acest plan ar presupune că angajaţii vor împărţi birourile şi spaţiile de lucru atunci când sunt în telemuncă cu angajaţii care sunt prezenţi fizic la birou.
De asemenea, angajaţii FMI, care provin din 150 de ţări, vor putea lucra de oriunde doresc în lume timp de până la o lună pe an, au mai dezvăluit sursele.
Purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, a informat că instituţia nu a luat încă o decizie cu privire la planurile referitoare la munca de acasă. „Suntem încă într-o etapă preliminară în evaluarea diferitelor opţiuni cu privire la aranjamentele de muncă. Obiectivul general va fi întotdeauna ca, indiferent de aranjamentele de muncă, să asigurăm sănătatea şi siguranţa personalului nostru şi să continuăm să oferim cele mai bune servicii statelor membre„, a informat Gerry Rice.