10:28, 17.12.2024 • ECONOMIE
FMI: Închiderea școlilor din cauza pandemiei ar putea avea un impact economic de durată
Închiderea şcolilor în timpul pandemiei a afectat cunoştinţele copiilor în multe ţări din G20 şi ar putea avea un impact economic de durată, cu un PIB cu 3% mai mic în economiile avansate, estimează FMI, relatează AFP.
Evaluări recente de la elevi de la nivel primar, gimnazial şi de liceu şi studenţi de la facultate arată că educaţia virtuală pe scară largă în timpul pandemiei a dus la scăderea nivelurilor claselor, cum ar fi în India, Germania, Regatul Unit, precum şi în Brazilia şi Statele Unite ale Americii, unde unele instituţii au rămas închise mai bine de un an.
„Dacă aceste pierderi în învăţâmânt nu sunt compensate, studenţii afectaţi ar putea înregistra o scădere a veniturilor lor pe viaţă”, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Economiştii instituţiei de la Washington au pornit de la observaţia că elevii de astăzi vor reprezenta aproape 40% din populaţia de vârstă activă în economiile G20 timp de decenii.