FMI prognozează o revenire a economiei globale solidă în 2021, dar pe fondul unor riscuri semnificative
Geoffrey Okamoto, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a apreciat că se întrevăd semnele unei redresări economice globale mai solide, dar a avertizat că rămân riscuri semnificative, inclusiv extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
În aprilie, FMI va actualiza previziunile din ianuarie, care indicau un avans al economiei mondiale de 5,5% în acest an, pentru a reflecta măsurile suplimentare de sprijin adoptate în SUA, a declarat Okamoto, fără a oferi detalii.
Într-un discurs rostit la Forului de dezvoltare al Chinei, oficialul FMI şi-a exprimat temerile privind adâncirea diferenţelor între economiile avansate şi cele emergente, în condiţiile în care de la începutul pandemiei aproximativ 90 de milioane de persoane au ajuns sub pragul de sărăcie extremă.
Deja China s-a redresat la nivelul de creştere de dinaintea pandemiei, înaintea tuturor marilor economii, deşi consumul privat este încă în urma investiţiilor. În afara Chinei, însă, există semne îngrijorătoare ale adâncirii decalajului între economiile avansate şi cele emergente, a afirmat Okamoto.
Acesta a adăugat că perspectivele rămân „excepţional” de nesigure, este neclar cât va dura pandemia, iar accesul la vaccinuri rămâne extrem de inegal, atât în economiile avansate, cât şi cele emergente.
Okamoto a explicat că unele ţări, în special cele cu venituri scăzute şi un nivel ridicat al datoriei, nu dispun de suficiente posibilităţi pentru a majora cheltuielile, în vederea intensificării luptei cu pandemia şi a atenuării impactului economic.
Înăsprirea condiţiilor financiare ar putea exacerba vulnerabilităţile în ţările cu un nivel ridicat al datoriei publice şi private, a avertizat oficialul FMI, citând recenta creştere a randamentelor bondurilor, în urma aşteptărilor pieţelor privind retragerea mai devreme a măsurilor de stimulare.