Focar de pestă porcină în Sectorul 6. Măsurile care se impun
Autoritățile locale anunță miercuri că a fost descoperit un focar de pestă porcină în Sectorul 6 și că se va acționa pentru anihilarea lui. În paralel, vor fi luate și alte măsuri ce se impun în astfel de situații.
Miercuri a avut loc şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor al Municipiului Bucureşti, cu scopul de a aproba Programul de Măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană la suine domestice într-o exploataţie non-profesională din sectorul 6, Bucureşti, precum şi măsurile care se impun în zonele de restricţie.
„Am fost informat că în Sectorul 6 există un focar de pestă porcină. Am participat deja la o şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru de Situaţii de Urgenţă (CMBSU) în care am discutat şi am decis planul pentru eliminarea focarului. Poliţia Locală a Sectorului 6 şi Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Sectorului 6 vor interveni mâine, conform planului adoptat azi, sub îndrumarea metodologică a Direcţiei Sanitare şi Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) pentru a elimina focarul de infecţie şi pericolul reprezentat de către acesta”, a transmis Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
Măsurile care se impun
Pentru a limita răspândirea bolii, toți porcii din localitate vor fi ținuți închiși în curte, fără acces la pășunat.
Pentru a împiedica venirea în contact a porcinelor domestice cu animalele sălbatice și pentru a limita răspândirea bolii, toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porci vor fi anunțate medicului veterinar.
De asemenea, toate cazurile în care cadavrele de porcine descoperite în locuri publice se anunță Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București.
Până la clarificarea situației, se interzice organizarea, în București, de piețe, târguri sau expoziții de păsări și animale.
Nerespectarea măsurilor poate fi sancționată cu amenzi de până la 1.600 de lei pentru persoane fizice și până la 8.500 de lei în cazul firmelor.