Focar de pestă porcină la cea mai mare fermă de porci din județul Sibiu
Medicii veterinari au identificat un focar de pestă porcină africană în cea mai mare fermă comercială din judeţul Sibiu, cea de la Avrig, unde sunt aproape 20.000 de porci.
„În urma efectuării analizei de laborator pe probe trimise din cadrul fermei din Avrig, s-a emis un buletin de analize pozitiv în care se confirmă existenţa pestei porcine africane, urmând ca în CLCB (Centrul Local de Combatere a Bolilor n.r.) să se discute planul de măsuri şi conduita care trebuie urmată până la lichidarea efectivului, dezinfecţia suprafeţelor, a tot ce există, îngroparea şi neutralizarea sau prin incinerare a tuturor porcilor existenţi în fermă”, a declarat Şerban Ţichindelean, directorul executiv al DSVSA Sibiu citat de Agerpres.
S-au prelevat probe de la cinci porci şi analizele au demonstrat existenţa pestei porcine africane. În momentul de faţă se efectuează o anchetă epidemiologică la ferma de porci din Avrig.
În ianuarie 2021, în ferma din Avrig au fost eutanasiaţi aproape 29.000 de porci, în urma depistării unui focar de pestă porcină africană.