Focare de Covid-19 în spitalele din România. Personal medical, infectat
Odată cu creşterea constantă a numărului de noi îmbolnăviri, creşte, din păcate, şi numărul focarelor de COVID-19 în spitale.
Odată cu creșterea numărului de îmbolnăviri zilnice cu Covid-19, crește și numărul focarelor de coronavirus din spitalele din țară.
În Iași peste 20 de cadre medicale de la Spitalul pentru copii Sf Maria s-au îmbolnăvit. Toate cazurile sunt de la Unitatea de primiri Urgenţe. Pentru a acoperi turele, oamenii lucrează acum câte 12 sau chiar 24 de ore. Nu este prima dată când apare un focar la acest spital. În septembrie, alte cinci cadre medicale s-au infectat, conform Digi24.
De asemenea, sunt probleme și în județul Alba, unde au fost descoperite trei focare noi în urma testării în masă. . S-au îmbolnăvit șapte angajaţi ai Spitalului Judeţean, alţi 7 ai Serviciului Public Local de Evidență a Persoanelor şi cei mai mulţi bolnavi, 13, sunt de la Inspectoratul Județean de Poliție.
Totodată, este focar de COVID-19 și la Spitalul Municipal Câmpina, care este spital suport COVID, în condițiile în care la Ploiești se lucrează deja de mai multe săptămâni la capacitate maximă. Managerul unității medicale din Câmpina și alți nouă angajați s-au îmbolnăvit. Printre cei infectați cu noul coronavirus se află și directorul executiv al spitalului. Majoritatea celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2 fac parte din personalul TESA. Au fost identificați și contacții celor infectați, care-și așteaptă acum rezultatele testelor