Focuri de armă în Dâmbovița pentru a opri un şofer care a fugit de poliţişti

Publicat: 25 feb. 2022, 11:00, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Focuri de armă în Dâmbovița pentru a opri un şofer care a fugit de poliţişti

Poliţiştii au tras un foc de armă de avertisment pentru a opri un şofer care nu a respectat semnalul agenţilor şi a fugit, acroşând un autoturism staţionat, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.

Incidentul a avut loc în comuna dâmboviţeană Mătăsaru.

„La data de 24 februarie, în jurul orei 18,50, în localitatea Mătăsaru, pe drumul comunal 70, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism. Conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, moment în care ar fi acroşat un autoturism staţionat pe acostament. Pentru oprirea acestuia, poliţiştii au efectuat un foc de armă în plan vertical după ce şoferul ar fi părăsit autoturismul şi ar fi pătruns pe un câmp, într-o zonă greu accesibilă”, precizează reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat de poliţişti în persoana unui tânăr de 18 ani, care nu posedă permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.