Focuri de armă spre delegația americană, la funeraliile președintelui haitian
Focuri de armă au fost trase, vineri, spre membrii delegaţiei Statelor Unite prezenţi la funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise, asasinat pe 7 iulie de mercenari străini, afirmă surse citate de agenţia Reuters.
Membrii delegaţiei americane au fost escortaţi urgent la vehicule după ce au fost auzite focuri de armă la funeralii. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii violenţi.
Nu au fost semnalate victime în urma incidentelor.
Delegaţia SUA prezentă la funeraliile preşedintelui Jovenel Moise este condusă de ambasadorul american la Naţiunile Unite.
Funeraliile preşedintelui Jovenel Moise sunt în curs în Port-au-Prince, capitala statului Haiti.
Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moïse, a fost asasinat pe 7 iulie de un grup de comando format din mercenari străini. Autorităţile haitiene susţin că la operaţiune au participat peste 25 de străini, în principal columbieni. Un fost oficial din cadrul Ministerului Justiţiei din Haiti, Joseph Felix Badio, ar fi putut comanda asasinarea preşedintelui Jovenel Moise, a afirmat directorul Poliţiei din Columbia, generalul Jorge Vargas.
Asasinarea preşedintelui a generat o criză constituţională în Haiti. Premierul interimar Claude Joseph a demisionat în urmă cu câteva zile, lăsându-l la guvernare pe Ariel Henry, desemnat prim-ministru de Jovenel Moise înainte de a fi asasinat.
Serviciile de securitate din Statele Unite verifică implicarea unor cetăţeni americani în asasinat. Statele Unite şi Franţa au condamnat asasinarea preşedintelui din Haiti şi au cerut clarificări privind circumstanţele atacului. Autorităţile din Haiti au cerut asistenţă din partea SUA.