Fonduri de 300 milioane de euro pentru consumatorii vulnerabili de energie
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor, deblocând 300 de milioane de euro, sub formă de vouchere, ce pot fi accesate de populație.
Ministrul MIPE, Adrian Câciu a făcut anuțul, precizând că sunt disponibili 300 de milioane euro, sumă din care pot fi accesate vouchere, pentru diferite destinații în reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirilor.
„300 milioane euro disponibile pentru consumatorii vulnerabili de energie care vor beneficia de vouchere pentru îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul gospodăriilor ndividuale. Am lansat în dezbatere publică ghidul pentru această schemă de sprijin finanțată din capitolul RepowerEU al PNRR, iar la finalul lunii iunie ne propunem lansarea apelului de proiecte!”, a precizat ministrul.
Beneficiarii persoane fizice pot opta să recurgă la ajutoare din partea Statului pentru reabilitarea de clădiri rezidențiale, la valoarea maximă de 14.000 euro, a unui voucher, și instalarea de panouri fotovoltaice, la valoare maximă voucher 5.000 euro.
Consumator vulnerabil de energie, care solicit un voucher, trebuie să fie un proprietar de locuință unifamilială.
O alta condiție este să existe un parteneriat format din firma prestatoare de lucrări de construcție și firma de instalare panouri fotovoltaice. Firma de construcții va fi lider de parteneriat.
Aceasta este prima etapă din finanțarea de care vor beneficia cetățenii români pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor.
În etapa a doua, disponibilă din toamna acestui an, alte 300 milioane euro vor fi alocati.
Potrivit Ghidului, pot beneficia de vouchere proprietarii clădirilor care nu se încadreze în clasa I de risc seismic, în clasa II de risc seismic, și, dacă e cazul, să aibă finalizate lucrările de consolidare antiseismică la data depunerii proiectului.
Clădirea trebuie să aibă o suprafaţă utilă de cel puțin 40 de metri pătraţi și cel mult 100 de metri pătrați, să nu se afle în categoria de monument istoric din patrimonial UNESCO, sau în patrimoniul cultural național, în patrimoniul cultural local din mediul urban și rural
Ghidul poate fi consultat, până pe data de 4 iunie, pe pagina ministerului.