Fonduri de 60 milioane lei pentru apicultori, în 2022

Publicat: 20 feb. 2022, 14:45, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Fonduri de 60 milioane lei pentru apicultori, în 2022

Apicultorii vor avea la dispoziție, în acest an, fonduri de aproape 60,2 milioane de lei, în creștere ușoară față de suma alocată, anul trecut. De altfel, și valoarea totală a Programului Naţional Apicol (PNA) 2020-2022 se va mări de la 169,62 milioane de lei, de la 168,63 milioane lei, contribuţia Uniunii Europene la acest program derulat în România fiind de 84,81 milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2020-2022 este de 169.621 mii lei, din care suma de 84.810,5 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale (…), şi distribuită astfel: pentru anul 2020: 50.210 mii lei; pentru anul 2021: 59.215 mii lei; pentru anul 2022: 60.196 mii lei”, se arată în proiectul care modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Practic, Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din Program cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA.

Proiectul de act normativ modifică şi cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) înainte de data de 1 ianuarie a anului în cursul căruia este luată decizia de acordare a ajutoarelor, acesta urmând să fie de 4,9490 lei/euro pentru plăţile aferente anului 2022.

Modificări au mai fost aduse în ceea ce priveşte definirea produselor care intră în componenţa echipamentului de protecţie deoarece produsele au preţuri diferite de facturare care influenţează modul de decontare, respectiv echipament apicol de protecţie înseamnă bluze/jachete apicole, pantaloni sau combinezoane apicole, mască apicolă si mănuşi apicole.

În același timp, proiectul de Hotărâre modifică şi termenul de depunere a cererii de intenţie, devansat la 30 aprilie 2022, în loc de 31 mai 2022.

Obiectivele PNA

Programul Naţional Apicol, pentru perioada 2020 – 2022, se adresează apicultorilor şi are drept scop îmbunătăţirea producţiei şi comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar. Programul prevede măsuri pentru achiziţia de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori, asistenţă tehnică şi pentru decontarea unor analize care să ateste calitatea mierii şi îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă.

Anul trecut, APIA a plătit prin PNA un sprijin financiar de peste 59,21 milioane de lei către 7.083 apicultori şi 14 forme asociative legal constituite.

România este unul dintre producătorii importanţi de miere la nivel european, cu o producţie medie de 22.000 de tone anual, clasându-se pe locul patru în Europa.

În 2021, erau înregistrate 1.848.790 familii de albine în România, ţara poziţionându-ne pe locul doi la nivel european, după Spania, care deţine un efectiv de 2.961.000 familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori.

În ultimii ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia.