Fonduri europene în valoare de 232 milioane euro pentru pescuit și acvacultură
Comisia Europeană a anunţat că a adoptat programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România, destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului.
Fondurile totale alocate României sunt de 232 milioane de euro pe parcusul următorilor şase ani, din care contribuţia UE va fi de 162,4 milioane de euro, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
„Sunt încântat să anunţ adoptarea programului EMFAF pentru România, care va sprijini investiţiile durabile în acvacultură şi pescuit, accelerând tranziţia ecologică şi digitală a sectorului în România. Programul va contribui, de asemenea, la priorităţile de politică ale UE în Marea Neagră, prezentate în strategiile „European Green Deal”, „Farm to Fork” şi „Biodiversity”, prin sprijinirea protecţiei şi refacerii biodiversităţii şi ecosistemelor acvatice şi prin sprijinirea tranziţiei energetice a economiei româneşti„, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.
Pescuit sustenabil
Potrivit executivului comunitar, 24% din contribuţia UE va fi dedicată pescuitului sustenabil, 47% va fi investită în acvacultura sustenabilă şi în procesare şi comercializare, iar 23% va fi dedicată economiei albastre sustenabile în regiunile de coastă, insulare şi interne, toate acestea contribuind la obiectivele de mediu şi climatice ale UE.
Concret, programul va sprijini, printre altele:
- investiţiile pentru respectarea obligaţiei de debarcare şi modernizarea infrastructurii de pescuit;
- politicile de conservare a pescuitului;
- eficienţa energetică şi decarbonizarea în sectorul pescuitului şi al acvaculturii;
- încetarea temporară a activităţii legată de obiectivele politicii de conservare şi de criza de sănătate publică;
- sprijinul pentru pescuitul costier la scară mică;
- investiţiile în proiecte de acvacultură durabilă;
- sprijinul pentru noile organizaţii de producători;
- compensaţiile pentru serviciile de mediu; controlul pescuitului şi colectarea de date pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului ;
- inovarea;
- dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă şi a zonelor interioare în contextul economiei albastre prin intermediul grupurilor de acţiune locală.