Fonduri pentru independența energetică și combaterea sărăciei energetice: 1,4 miliarde euro
România este a șasea beneficiară a fondurilor REpowerEU destinate proiectelor de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după ce Consiliul Ecofin a ajuns la un acord general în această privință.
„România va fi a şasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin REpowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) şi din devansarea licitării certificatelor ETS alocate naţional aferente perioadei 2027-2030 (25%)”, a declarat Adrian Câciu, într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.
Prin Regulamentul aprobat în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susţinută şi de România referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol REpowerEU a unor măsuri privind independenţa energetică din PNRR iniţial, în condiţiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea iniţială a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Regulamentul oferă, de asemenea, şi posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanţarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate.
„În acelaşi timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanţări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de un miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranţa că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind REpowerEU şi în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiţii care să conducă la creşterea independenţei energetice şi la combaterea sărăciei energetice. În acelaşi timp, adoptarea REpowerEU va facilita şi actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare şi Rezilienţă”, a mai precizat ministrul Finanţelor.
Temele care au completat agenda reuniunii Ecofin au vizat impactul economic şi financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, cel de-al doilea raport de evaluare privind implementarea RRF, pregătirea reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20 şi a reuniunii anuale a FMI, concluziile Consiliului privind finanţarea combaterii schimbărilor climatice în vederea celei de-a 27-a Conferinţe a părţilor a ONU privind schimbările climatice (COP 27), care va avea loc la Sharm El-Sheikh în perioada 6-18 noiembrie 2022, şi rolul fiscal şi non-fiscal al vămilor UE.