Fondurile UE pentru înființarea grupurilor de producători agricoli, la mare căutare
Cerere mare pentru fondurile europene alocate pentru înființarea grupurilor de producători agricoli, solicitările fermierilor depășind 16 milioane euro, de peste două ori mai mult față de valoarea sumei puse la dispoziție, a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Sprijinul nerambursabil este de 100.000 euro pe an.
În intervalul 29 iulie– 29 octombrie, AFIR a primit online 46 cereri de finanțare în cadrul sesiunii de primire proiecte finanțate prin intermediul submăsurii 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Valoarea solicitărilor s-a ridicat la 16,4 milioane euro, adică cu 242,24% mai mult, față de alocarea de 6,7 milioane euro.
„Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I – 10%, Anul II – 8%,·Anul III – 6%, Anul IV – 5%,Anul V – 4%”, au precizat reprezentanții AFIR.
AFIR arată că finanțarea poate fi obținută doar de grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii.