FORTUNA, luată la puricat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc

Publicat: 23 feb. 2023, 15:08, de Ovidiu Zară, în ACTUALITATE , ? cititori
FORTUNA, luată la puricat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc
SURSA FOTO: bilete-pariuri.ro

In urmă cu două zile, Puterea vă informa în exclusivitate despre faptul că operatorul de jocuri de noroc FORTUNA a fost acuzată de un jucător la pariuri sportive care a utilizat schema de joc “Pariu şansă” că diminuează ilegal câştigurile potenţiale oferite. Scandalul pare să ia amploare, după ce, sesizat fiind, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) va demara un amplu control la casa de pariuri FORTUNA.

Un parior din sectorul 4 a jucat un bilet simplu fără selecţii din oferta PLUS, care conţinea 11 meciuri, toate având o cotă de peste 1.30. Conform Regulamentului casei de pariuri FORTUNA, cum unul din evenimentele de pe respectivul bilet a fost pierdut, jucătorul trebuie să încaseze o sumă brută constând într-un procent de “10% din câştigul potenţial de pe bilet, împărţit la cota meciului care a fost pierdut”.

Cum câştigul potential al biletului jucat era de 2.659,24 lei, iar cota pierdută era 1.39, jucătorul trebuie să primească suma brută de 191,31 lei, la care se calcula un impozit de 3%.

Numai că la momentul validării câtigului în cadrul agenţiei FORTUNA unde fusese jucat biletul, pariorul a fost înştiinţat că va primi un câştig brut de numai 141,66 lei. Ceea ce însemna o diminuare cu 49,65 lei a câştigului brut pe care acesta urma să-l încaseze.

Intrigat că FORTUNA nu îşi respectă propriul Regulament de joc adus la cunoştinţa jucătorilor atât pe pagina sa de internet, cât şi în agenţii, pariorul respectiv s-a adresat operatorului de jocuri de noroc cu o plângere prealabilă, înregistrată la casa de pariuri sub numãrul DWQ-ZVDHK-852.

Spre surprinderea sa, în aceeaşi zi, pariorul a primit de la FORTUNA următorul răspuns scris: “(…) biletul dumneavoastră este calculat în mod corect. Pariul şansă presupune să primiţi doar 10% din valoarea câştigului, care se împarte la cota pierzătoare. De asemenea, în cazul în care aveţi un alt bonus pe bilet, acesta se anulează. Pentru alte neclarităţi puteţi consulta regulamentul disponibil în agenţiile Fortuna”.

Numai că Regulamentul FORTUNA, aprobat de ONJN şi publicat pe pagina de internet a respectivei case de pariuri şi în agenţiile acesteia, nu conţine nicio prevedere care să precizeze “anularea unui alt bonus acordat” pe un bilet similar cu cel al pariorului. Ulterior răspunsului primit din partea FORTUNA, acesta a contactat telefonic call-center-ul casei de pariuri, cerând lămuriri. Care însă nu au existat! Însă, la scurtă vreme, jucătorul a primit un al doilea e-mail din casei de pariuri în care această o dădea la scăldat: “situația dumneavoastră a fost înaintată către departamentul abilitat pentru a efectua verificările necesare. Veți fi notificat în cel mai scurt timp posibil (…)”.

Cum însă FORTUNA nu a mai dat niciun răspuns, ieri, jucătorul a înregistrat o plângere la ONJN. Conform acestuia, fără a se antepronunţa, oficialii ONJN i-au dat dreptate după studierea documentelor depuse şi a corespondenţei purtată cu FORTUNA.

Primele concluzii arată că FORTUNA nu şi-a respectat Regulamentul adus la cunoştinţa jucătorilor pe pagina sa de internet şi în agenţii, astfel că din punct de vederea legal casa de pariuri va fi sancţionată.

Există însă şi posibilitatea ca ONRC să fi aprobat un alt Regulament decât cel adus la cunoştinţa jucătorilor, însă FORTUNA avea obligaţia de a-l publicat imediat după aprobare pe pagina sa de internet şi în agenţii. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat poate genera, de asemenea, o contravenţie majoră din partea ONJN.

Din datele pe care le deţinem până în prezent se pare că mai mulţi pariori – clienţi ai FORTUNA se vor adresa ONJN pentru a reclama că le-au fost diminuate câştigurile contrar prevederilor regulamentului de joc adus la cunoştinţa publicului.

Vom reveni.