Fost paroh și director al Caritas diecezană, condamnat pentru pornografie infantilă
Pare că revine cu forță în actualitate fenomenul pornografiei infantile, practicat de fețele bisericești din Italia. După ce anii trecuți s-a făcut vâlvă pe acest subiect, o vreme nu au mai fost aduse în fața opiniei publice astfel de situații. Dar acum ele ies la iveală.
Astăzi, don Nicola De Blasio, fost paroh în San Modesto și director al Caritas diecezană a fost condamnat la trei ani și șase luni pentru reținere și schimb de materiale pornografice infantile. Asta după ce procurorul a cerut în fața tribunalului din Napoli ca preotul paroh să primească cinci ani.
Deși avocații săi au cerut arest la domiciliu, Don Nicola își va ispăși, așadar, pedeapsa într-o unitate din Faicchio. Pe computerul său au fost găsite 950 de fișiere de imagine și 95 de clipuri video.
Preotul n-a negat existența materialelor, dar a susținut că a efectuat o anchetă personală asupra fenomenului pornografiei infantile în mediul ecleziastic, tocmai pentru a încerca să-l oprească. El a mai spus că a întrerupt demersul, când a aflat că e o treabă ilegală. Dar, faptul că a fost condamnat arată că instanța n-a crezut așa ceva.