Fost primar PSD, devenit stăpân de sclavi
Filiala ieşeană a PSD a decis, miercuri seară, excluderea din partid a lui Mihai Mihalache, fost primar al comunei Schitu Duca, după ce acesta a fost reţinut pentru că ar fi sechestrat o persoană la o fermă şi ar fi obligat-o să muncească.
Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi s-a întrunit în format online şi a decis ca Mihai Mihalache să fie exclus din PSD.
PSD Iaşi precizează că ”nu va tolera comportamente care sunt susceptibile de încălcare a legii şi va acţiona ferm în privinţa membrilor care se confruntă cu astfel de probleme”.
”Urmare evenimentelor derulate astăzi am decis convocarea în regim de urgenţă a Biroului Permanent Judeţean pentru a lua o decizie cu privire la acţiunile demarate de instituţiile statului în ceea ce îl priveşte pe Mihai Mihalache. Colegii noştri s-au exprimat unanim să facem tot ceea ce se poate pentru a continua procesul de reformă în care a intrat PSD la Iaşi. Nu putem tolera în rândurile noastre colegi care sunt acuzaţi de astfel de fapte. Aşadar, Mihai Mihalache a fost exclus din PSD. Vom continua în aceeaşi notă de păstrare a integrităţii organizaţiei şi de a genera respect şi încredere pentru ieşenii care apreciază politicile social-democrate”, a declarat Bogdan Cojocaru, preşedintele filialei judeţene PSD Iaşi.
Mihai Mihalache, de 60 de ani, este acuzat că a luat cu forţa o persoană, a urcat-o într-o maşină şi a dus-o la o fermă din judeţul Iaşi unde a sechestrat-o şi a obligat-o să muncească. În perioada 2015-2020, suspectul ar fi ţinut un alt bărbat la aceeaşi fermă. El a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.