Fost senator PSD, condamnat definitiv cu suspendare

Publicat: 31 oct. 2022, 15:32, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Fost senator PSD, condamnat definitiv cu suspendare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la doi ani închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă pe fostul senator PSD şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu, care este acuzat că în anul 2015 a accidentat mortal un biciclist.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a menţinut, luni, sentinţa dată în luna februarie de un alt complet de judecată.

Într-o primă fază, la instanţa de fond, magistraţii au stabilit ca Allianz-Ţiriac Asigurări SA să plătească daune morale rudelor bărbatului mort în urma accidentului. În total, suma de plătit către cele cinci părţi civile constituite în proces se ridică la 160.000 euro, la apel, însă, judecătorii au redus daunele de plătit la suma de 45.000 euro.

În același timp, Dan Manoliu trebuie să stea doi ani sub supraveghere, timp în care trebuie să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Roman.

Mai trebuie menționat și faptul că judecătorii au dispus prelevarea de probe biologice de la Manoliu în vederea determinării profilului genetic şi înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Anul trecut, pe 21 decembrie 2015, Dan Manoliu, care la acea vreme era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, se deplasa cu o maşină ce aparţinea CJ Neamţ, îndreptându-se spre birou, după ce se întorcea de la  Roman.

A pătruns pe contrasens şi a accidentat mortal un biciclist de 58 de ani, la intrarea în localitatea Baratca, pe drumul naţional dintre Piatra Neamţ şi Roman. După ce a rupt un gard, mașina s-a oprit într-o fântână din curtea unei gospodării.

Bărbatul de 58 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, unde a decedat la scurt timp.

Şoferul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest şi rezultatul a ieşit negativ.

Dan Manoliu susţine că nu-și mai aduce aminte cum s-a produs tragedia, deoarece şi-a pierdut cunoştinţa înainte de accident.

„Nu ştiu cum s-a întâmplat, brusc mi s-a tăiat filmul, cum se spune. A fost fie un puseu de tensiune, fie o cădere de calciu, pentru că nu îmi aduc aminte absolut nimic. M-am trezit după producerea accidentului”, afirma la acel moment Dan Manoliu.

Patru ani de anchetă

Ancheta procurorilor în acest caz a durat patru ani. Dosarul a fost deschis de procurorii din Neamţ, mutat apoi la Parchetul General, după ce Dan Manoliu a fost ales, în 2016, senator PSD de Neamţ.

Dan Manoliu a fost trimis în judecată în noiembrie 2019 pentru ucidere din culpă, iar o primă decizie în instanţă a venit după doi ani.