Fostă angajată a Primăriei Arad condamnată la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență
Tribunalul Arad a pronunțat luni sentința în cazul fostei angajate a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, condamnată la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Procesul a luat sfârșit la un an de la momentul în care Ciunta a fost prinsă în flagrant primind 5.000 de euro, a doua tranșă de bani pretinsă pentru facilitarea angajării unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital.
Sentința a inclus suspendarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani, confiscarea sumei de 5.000 de euro primite în urma flagrantului, și obligarea acesteia la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al orașului Curtici sau al Consiliului Local al comunei Macea pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Fosta angajată a Primăriei Arad, Teodora Ciunta, a fost prinsă în flagrant în februarie 2023, primind 5.000 de euro pentru facilitarea angajării unei persoane în cadrul unui spital. Pe durata termenului de supraveghere, Ciunta trebuie să respecte diverse măsuri de supraveghere, inclusiv prezentarea la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta și anunțarea schimbărilor de locuință sau deplasării.
Teodora Ciunta mai are pe rol un alt proces pentru infracțiuni de corupție, în care procurorii DNA Timișoara o acuză că a pretins sume de bani și ar fi primit influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad și unități sanitare.