Fostul director al CIA, generalul în rezervă David Petraeus, în România. Ciucă s-a pozat cu el
Fostul director al CIA, generalul în rezervă David Petraeus, se află în România, unde a participat la lansarea unui volum privind evoluția conflictelor. De asemenea, Petraeus va fi prezent și la cea de-a 8-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum.
Miercuri, a fost lansat în aula Universităţii Naționale de Apărare Carol I volumul „Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la Ucraina”, semnat de Andrew Roberts şi David Petraeus. La eveniment au fost prezenţi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, Eugen Mavriş, rectorul universităţii, George Scutaru, CEO New Strategy Center, precum și generalul Dragoş Iacob, adjunctul Şefului Statului Major General.
Cu această ocazie, fostul director al CIA, a declarat că o victorie a Ucrainei în faţa Rusiei ar presupune recâștigarea teritoriilor pierdute începând cu anul 2014. Depinde, însă, de trei lucruri.
„O întrebare şi mai mare: Este asta posibil? Cred că singurul răspuns ar fi că … depinde. Depinde în primul rând de continuarea sprijinului din partea SUA. Dar depinde şi de rezolvarea de către Ucraina a unui lucru foarte dificil, media de vârstă a ostaşilor săi, care este acum în jur de 40 de ani. (…) Mai depinde şi de faptul dacă statele vestice cad de acord să dea Ucrainei cele 300 de miliarde de dolari din fondurile ruse îngheţate în ţările occidentale. Şi asta este absolut vital. Eu cred (…) că este legal”, a afirmat David Petraeus.
Vizită la Senat
David Petraeus a mers, astăzi, și la Senat, momentul fiind evocat de Nicolae Ciucă pe Facebook.
“Am avut onoarea să îl primesc, astăzi, la Senatul României, pe Generalul în rezervă David Petraeus, fostul director al CIA. Discuții despre provocările de securitate regionale și globale”, a scris Ciucă, pe Facebook.
Cine participă la „Black Sea and Balkans Security Forum”
În perioada 23-24 mai 2024, New Strategy Center organizează la București cea de-a opta ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate și relații internaționale privind regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor.
Forumul este organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, având ca partener instituțional Ministerul Afacerilor Externe, iar ca partener academic Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterină din București și beneficiază de sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO. Sunt invitați experți de renume mondial, cum ar fi economistul Nouriel Roubini, Generalul (rez) David Petraues, fostul șef la CIA sau fostul Comandant al Forțelor NATO în Europa, Generalul (rez) Phillip Breedlove.