Fostul director al companiei de apă din Slatina, trimis în judecată. A cumpărat cocaină de la „blonda lui Coldea”, Marina Pandarof
Marius Cătălin Ușurelu, care a ocupat funcția de director al companiei de apă din Slatina până la data de 10 iulie, se confruntă acum cu acuzații grave, fiind trimis în judecată de procurorii DIICOT. Potrivit rechizitoriului, Ușurelu este acuzat de cumpărare de cocaină de la Marina Pandarof, o tânără din Slatina care, la rândul ei, are legături cu politicieni din Olt și este inculpată în același dosar.
Marius Cătălin Ușurelu, prieten cu Marina Pandarof
Până în anul 2022, Marius Cătălin Ușurelu a fost președintele organizației PSD Scornicești, iar ulterior a fost promovat în funcția de director al companiei de apă din Slatina, cu sprijinul partidului. Însă, la data de 10 iulie, Ușurelu a demisionat din această funcție pe fondul acuzațiilor legate de cumpărarea de droguri.
„În data de 23.02.2022, inculpatul a plătit, prin transfer bancar, suma de 2000 lei inculpatei (Pandarof), pentru un număr de 3 (trei) punguțe de cocaină (2,38 grame), iar ulterior, conform înțelegerii dintre aceștia, drogurile au fost remise coinculpatului 12, care urma să le transporte din București până în orașul Slatina, jud. Olt și să le înmâneze primului menționat.
Astfel, în jurul orei 20:15, pe str. …….., în apropierea restaurantului ………. din sectorul 1, București, a fost observat autoturismul ………….. care a staționat și din acesta a coborât o persoană de sex feminin, identificată în persoana inculpatei.
Autoturismul menționat și-a continuat deplasarea pe B-dul …….., unde a fost oprit, ocazie cu care a fost identificat șoferul acestuia în persoana inculpatului I2. La solicitarea ofițerilor de poliție, sus-numitul a scos din torpedoul autoturismului 3 (trei) punguțe ambalate în folie de culoare albastră, care conțineau un praf alb. Acestea au fost introduse într-un plic cu sigiliul MI”, arată procurorii.
Demisia lui Ușurelu nu a fost singurul scandal în care a fost implicat. În luna iunie, un tânăr de 19 ani din Slatina, Flavius, s-a înecat în râul Olt în timpul unei petreceri, după ce skijetul pe care se afla s-a răsturnat. Tragedia s-a petrecut lângă un teren deținut de Marius Cătălin Ușurelu.
Evenimentul a generat un val de nemulțumire în rândul oamenilor, mai ales că familia și prietenii victimei susțin că skijetul era condus de un alt tânăr care se afla sub influența alcoolului și avea legături directe cu Ușurelu.
În premieră pentru istoria orașului, sute de adolescenți și tineri au ieșit pe străzile din Slatina pentru a protesta împotriva corupției și a ceea ce ei au perceput ca fiind o mușamalizare a cazului. Tinerii au scandat sloganuri precum „Vrem dreptate!”, „Jos corupția!” și „Hoții!” în fața principalelor clădiri administrative ale orașului, în ciuda încercărilor poliției și jandarmeriei de a dispersa mulțimea.
Marina Pandarof, o tânără din Slatina, a fost recent trimisă în judecată într-un dosar DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc. Pandarof este cunoscută pentru legăturile sale cu diverse personalități influente, inclusiv Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI).
Marina Pandarof, descrisă de presa locală ca fiind o prezență notabilă în cercurile înalte ale societății, se află acum în centrul unui scandal major. Tânăra este acuzată de procurorii antimafia de implicare în trafic de droguri de mare risc și de formarea unui grup infracțional organizat. Conform surselor, aceste activități ilegale ar fi avut loc în cluburi de lux din Capitală.