Fostul internaţional român Iosif Lereter a murit la vârsta de 90 de ani
Este doliu în lumea sportului! Fostul internaţional român Iosif Lereter a murit la vârsta de 90 de ani. Vestea morții sale a fost dată de clubul de fotbal UTA Arad.
„Mergi cu bine, Iosif Lereter! Bătrâna Doamnă îți mulțumeşte!
Ne luăm rămas-bun de la unul din marii Căpitani ai UTA-ei, unul din marii eroi dintr-o Generație de Aur a Bătrânei Doamne: azi-noapte s-a stins Iosif Lereter, lider al vestiarului roş-alb în anii ultimelor două titluri, conform anunțului postat de UTA Arad.
Cine a fost Iosif Lereter?
Iosif Lereter zis și „Loli” s-a născut pe 23 iulie 1933, la Oțelu Roşu, locul unde și-a început și cariera sa în fotbal. Acesta a reușit să se afirme la Politehnica Timişoara, alături de care a câştigat un prim trofeu, Cupa României.
„A venit la UTA pe când avea 36 de ani, vârstă la care erau greu să se gândească la mărire, dar el a fost uimitor aici! În jurul lui au clădit Coco Dumitrescu şi Ioan Reinhardt acea echipă formidabilă care, pe lângă cele două titluri, a făcut furori cu „Momentul Feyenoord” din 1970 sau cu „Primăvara Europeană” de doi ani mai târziu”, conform sursei citate.
Realizările sale nu s-au oprit acolo. Sportivul a participat la un meci pentru naționala României, iar în 1971 a devenit primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă.
După ce s-a retras de pe teren, acesta a antrenat mai târziu Constructorul Timişoara şi UMT. Totodată, sportivul a fost preşedinte la Poli, profesând în acelaşi timp ca inginer în oraşul de pe Bega. În 1991 s-a mutat în Germania.
„A revenit în dese rânduri la Arad, unde familia UTA l-a primit cu bucurie de fiecare dată.
Mergi cu bine, Iosif Lereter! Bătrâna Doamnă îți mulțumeşte pentru tot ce i-ai oferit şi va privi mereu spre locul tău din Panteonul colorat în roşu şi alb”, conchide sursa menționată anterior.