Fostul manager de la Spitaul „Malaxa”, trimis în judectă
Florin Adrian Secureanu, fostul director al Spitalului „Nicolae Malaxa” din București, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de cinci infracțiuni de abuz în serviciu.
Acesta nu este sigurul dosar în care fostul manager a fost cercetat.
Mai mult, în 2016, managerul spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost citat de DNA și pus sub acuzare pentru luare de mită și delapidare.
Ulteroir, Secureanu a fost reținut de către procurorii anticorupție.
Acum, Florin Adrian Secureanu, fost director al Spitalului „Nicole Malaxa”, este acuzat de cinci infracţiuni de abuz în serviciu într-un nou dosar.
Procurorii susțin prin rechizioriu că funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, a transmis DNA, într-un comunicat.
Procurorii DNA spun că Florin Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 – 2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de încă un inculpat din acest dosar.
Anchetatorii susțin că Secureanu ar fi achitat sumele de bani în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate. Banii ar fi trebuit să fie cheltuuiți pentru produse și servicii medicale care nu au avut loc decât pe hârtie. Mai mult, prețurile produselor sau ale sericiilor erau și de șase ori mai mare față de cele de achiziție, precizează anchetatorii.
Spitalul, parte civilă
Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei și a fost instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin lui Florin Secureanu.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce îi aparţin lui Secureanu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Alt dosar penal
Într-un alt dosar, Florin-Adrian Secureanu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și delapidare.
Florin Secureanu a mai fost trimis în judecată de DNA, în mai 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare – cinci fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave şi luare de mită.