Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a fost trimis în judecată
Monica Macovei a fost trimisă în judecată în dosarul accidentului. Fostul ministru al Justiției a lovit în plin un motociclist.
Potrivit unor surse Realitatea Plus, Macovei a trimis o solicitare oficială în acest sens, dar procurorii de caz se opun. Macovei a susținut în repetate rânduri că motociclistul este vinovat, dar acum și-a schimbat părerea.
Dacă un astfel de acord s-ar încheia, ar însemna că victima accidentului comis de fostul ministru al Justiției s-ar putea judeca în civil cu Monica Macovei, pentru a primi daunele.
„Este facultatea fiecărui inculpat sa inițieze un proces de recunoaștere a vinovăției. Dacă atât inculpatul, cat si organul de urmărire penală sunt de acord la condițiile impuse, la modalitatea de executare a pedepsei si limitele acesteia, bineînțeles că se va ușura cumva toată etapa judiciară. (…) Este o modalitate procesuală mult mai rapidă ca să se ajungă la finalitatea procesului, si beneficiata atât pentru inculpat, cat poate si pentru organele de urmărire penală, în cazul în care converg ambele interese”, a explicat avocatul Alexandru Turiga, pentru Realitatea PLUS.
Procedural vorbind, potrivit avocatului, odată ce este trimisa in judecata, instanta e investita cu judecarea cauzei, se emite rechizitoriul, după care va urma etapa camerei preliminare, unde se discuta legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală.
„Daca se va constata ca sunt legale toate, se va da o încheiere pe care o poate atacata la Instanta superioara, iar daca acolo este respinsa contestația se va începe judecata cauzei in fond”, a mai spus avocatul.
Întrebat cam cat ar putea dura acest proces, el a răspuns ca totul depinde de „atitudinea procesuala a inculpatului”. Mai exact, daca acesta va recunoaște, atunci vorbim undeva la maximum 6 luni – 8 luni – 1 an se va ajunge la o soluție definitivă. „Asta în cazul în care ea nu este atacată (decizia – n.r.)”, a mai spus expertul.