Fostul ministru Cristian Adomniţei scapă de cei 3 ani de condamnare în dosarul ”Albumul”
Fostul ministru Cristian Adomniţei scapă de închisoare în dosarul ”Albumul”, în care a fost acuzat că a acordat unei firme, folosind documente false, un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare. Pe fond, Cristian Adomniței primise o condamnare de 3 ani.
Joi, Curtea de Apel Galaţi a dispus joi achitarea lui Cristian Adomniţei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi fost ministru al Educaţiei, în acest dosar.
În urmă cu patru ani, în noiembrie 2020, Adomniței fusese condamnat de Tribunalul Iaşi la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. La judecarea apelului, însă, lucrurile s-au schimbat radical: CA Galaţi a dispus achitarea fostului ministru, deoarece nu sunt probe care să ateste vinovăţia lui.
Au scăpat de condamnări şi ceilalţi inculpaţi din dosar, deoarece s-au prescris faptele sau nu există probe. Este vorba de Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, şi Letiţia Popa, administratorul companiei Laser Co. Toate cele trei primiseră pedepse cu executare la prima instanţă.
mai trebuie precizat și faptul că soţia lui Cristian Adomniţei, Sabina Daniela Adomniţei, este judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti, fiind în același timp şi vicepreşedinte al acestei instanţe.
Președintele CJ a vrut materiale de promovare
Consiliul Judeţean Iaşi a atribuit, în 2013, firmei Laser Co, un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa, potrivit DNA.
Materialele constau în tipărirea unui catalog de prezentare a judeţului; broşuri bilingve cu proiectele CJ Iaşi; calendar de evenimente al judeţului; mape de prezentare; hărţi turistice şi magneţi, un film de prezentare a judeţului laşi, imprimat în 1.000 de exemplare DVD; pixuri şi sacoşe personalizate.
De asemenea, contractul includea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului pentru suma de 335.000 lei. Au fost onorate, însă, numai 11 puncte, deși au banii au fost virați integral. DNA menţiona că firma nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte în valoare de peste 213.000 lei.
Pentru ca administratorul companiei Laser Co, Letiţia Popa, să poată încasa banii pentru bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată să plătească penalităţi, Cristina Teodora Jinga, cu intenţie, a determinat membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat. Aici a fost menționat faptul, în mod nereal, că materialele fuseseră livrate, fiind semnate mai multe documente, ceea ce a dus la constituirea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judeţului Iaşi cu ajutorul lui Cristian Adomniței. La acesta se adaugă și contravaloarea penalităţilor.
În martie 2015, după cum arată procurorii, Carmen Irimescu le-a ajutat pe Jinga şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces verbal, antedatat 11 februarie 2015. În mod mincinos, s-a atestat astfel restituirea către firmă a 948 albume, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.
Adomniței Șeful CJ ar fi amânat auditul
Cristian Adomniţei era acuzat de DNA că le-a ajutat pe cele două femei, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, astfel încât să nu fie descoperite infracţiunile comise și să nu se ajungă la tragerea lor la răspundere penală.
Adomniţei ar fi încercat să amâne finalizarea misiunii de audit și să creeze aparenţa că toate materialele fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate. Toate aceste acțiuni aveau ca scop tragerea de timp pentru ca societatea să realizeze şi să predea efectiv albumele.
„Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea de către Adomniţei a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproşându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum şi faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrate de inculpata Popa fără aprobarea sa. De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deşi i s-a adus la cunoştinţă, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia şi i s-a solicitat, în mod expres, acest lucru. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise”, menţiona DNA.
Nu în ultimul rând, Adomniţei a semnat, în martie 2015, un proces verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atestă, în mod mincinos, că cele 948 albume au fost restituite de către CJ Iaşi societăţii respective, în vederea actualizării lor gratuite.