Fostul ministru Elena Udrea, audiată în dosarul alegerilor din 2009
Udrea a fost audiată în dosarul alegerilor din 2009. Fostul ministru a fost trimis în judecată alături de Ioana Băsescu și Dan Andronic.
Elena Udrea a fost la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a da explicaţii în dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale din 2009.
Procurorii susţin că Elena Udrea ar fi folosit banii proveniţi din infracţiuni de corupţie şi evaziune fiscală, pentru a plăti servicii prestate în campanie.
În declarația data în fața magistraților Udrea a spus că nu sunt bani pretinși sau primiți. Fostul ministru a precizat că suma a fost virată de diverse firme pentru a se achita panouri publicitare folosite în timpul campanieie electorale.
Pe de altă parte, denunțătorul le-a declarant procurorilor că a solicitat firmelor respective să facă aceste plăţi pentru panourile respective, la indicaţia fostului ministru. Udrea l-a contrazis pe denunțător spunând că nu i s-a cerut să facă acest serviciu.
Dosarul alegerilor din 2009
Pe 24 mai 2017, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.
Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
Concret, Elena Udrea ar fi pretins şi primit bani pe care i-ar fi folosit pentru campania prezidenţială a lui Traian Băsescu, sume cumva ascunse cu ajutorul notarului Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte.
Elena Udrea a fost acuzată de DNA că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și SC Hidroelectrica SA, a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, suma de cinci milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.