Fostul prefect Morega a făcut accident și s-a ales cu un nou dosar penal. A mai agresat fizic și o jurnalistă
Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, o comite din nou: a ajuns la cel de-al șaselea dosar penal pentru conducere fără permis, iar de data aceasta s-a lăsat și cu un accident. Mai mult, a ajuns să agreseze și o ziaristă, a doua zi.
Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost implicat joi seara într-un accident rutier în Târgu Jiu, după cum au anunțat polițiștii din Târgu Jiu.
„La data de 21 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fântânii din municipiu, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras, de la data de 6 februarie a.c.”, a precizat IPJ Gorj.
Vineri, Morega a chemat jurnaliștii pentru a organiza o conferință de presă, după incidentul de joi. A ajuns, însă, să agreseze fizic o jurnalistă, deranjat fiind de întrebările acesteia. La fata locului au ajuns și jandarmii.
Dan Ilie Morega a fost depistat de mai multe ori la volan, deși îi fusese retras permisul de conducere din motive medicale – în județul Gorj, Mehedinți, dar și la București.
Ce spune expertiza psihiatrică despre Morega
După atâtea dosare penale, fostul prefect de Gorj a fost trimis și la o expertiză psihiatrică.
Raportul a arătat că Morega a avut discernământul diminuat în momentul producerii faptelor, ceea ce înseamnă că ar putea să scape de o pedeapsă penală în dosarele ce i-au fost deschise de poliţişti.
Dan Ilie Morega își va putea face o reevaluare după șase luni într-o clinică universitară de specialitate. Expertiza psihiatrică a fost realizată de medicii de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu.
În urma expertizei psihiatrice, medicii i-au recomandat fostului prefect de Gorj să meargă alături de un însoțitor. Totodată, acesta va fi nevoit să urmeze un tratament în următoarele luni.
Fostul prefect a mai avut probleme cu legea
Nu este pentru prima oară când Dan Ilie Morega intră în atenția autorităților. În anul 2007, acesta a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru trei infracțiuni. La acel moment, Morega era acuzat de ”folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obținerii unui avantaj patrimonial pentru altul”.
Un an mai târziu, acesta a fost trimis în judecată împreună cu fostul ministru al muncii, Paul Păcuraru, pentru fapte de corupție, iar în 2011, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis condamnarea lui Morega la trei ani de închisoare cu suspendare.