Fostul președinte al Băncii Centrale Europene a fost propus premier al Italiei
Sergio Mattarella, președintele Italiei, a desemnat noul prim-ministru, în persoana lui Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene (BCE). Draghi a acceptat „cu rezervă” propunerea, potrivit presei internaționale.
„Este vorba despre un moment dificil. Învingerea pandemiei (COVID-19), continuarea campaniei de vaccinare şi relansarea economiei ţării sunt provocările care ne aşteaptă”, a anunţat fostul şef al BCE la finalul întâlnirii sale cu Mattarella.
Draghi s-a declarat „încrezător în faptul că unitatea se va degaja din discuţii cu partidele politice şi grupurile parlamentare”.
„Avem la dispoziţie resursele extraordinare ale UE, avem ocazia să facem multe pentru ţara noastră şi să acordăm o atenţie deosebită viitorului tinerelor generaţii şi să consolidăm coeziunea socială”, a mai declarat el.
Italia urmează să prezinte oficialilor de la Bruxelles, până la 30 aprilie, propuneri în vederea cheltuirii a peste 200 de miliarde de euro, care urmează să-i fie atribuite în cadrul uriașului plan de relansare a economiei europene, adoptat în iulie.